Expoziția de pictură „Scara raiului”, la Timișoara

Un articol de: Diac. Răzvan Fibișan - 18 Feb 2017

Palatul Dicasterial (Palatul Justiţiei) din Timișoara a găzduit joi, 16 februarie 2017, vernisajul expoziţiei de pictură „Scara raiului”, a artistului Mihai Teodor Olteanu. In­vitatul pictorului a fost artistul plastic Nicolae Popovici, care a expus câteva lucrări sculptate în lemn.

Expoziţia a fost prezentată de criticul de artă Gabriel Kelemen şi de scriitorul Marcel Tolcea. Din partea Centrului eparhial a fost prezent părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, care a transmis gândurile de felicitare ale Înaltprea­sfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

Totodată, părintele vicar a arătat că „Scara raiului este o temă prezentă nu numai în spiritualitatea creștină, ci și în cea universală, pentru că și la popoarele Antichității exista tendința de ascensiune, gândindu-ne, aici, la templele din spiritualitatea asiro-babiloniană sau din cea egipteană. În Vechiul Testament, ima­ginea scării apare prezentă în visul lui Iacob, pe care urcau și coborau îngerii lui Dumnezeu, simbolizând legătura dintre cer și pământ, care se întreține prin providența divină și prin trimișii lui Dumnezeu. Cea mai aprofundată învățătură despre scară, despre legătura dintre cer și pământ o găsim la Sfântul Ioan Scărarul sau Sinaitul, în lucrarea sa deosebită, numită Scara raiului, în care prezintă viața duhovnicească sub forma unei scări cu treizeci de trepte. Privind la aceste picturi, gândul ni se duce la acea spiritualitate de dinainte de Hristos și la spiritualitatea patristică, în care se remarcă sfinții din epoca de aur a creștinismului”.

La eveniment au fost prezenți Gheorghe Oberșterescu, vicepre­ședintele Curții de Apel Timi­șoara, avocați, artiști plastici, oameni de cultură și studenți.
„Scara raiului, aleasă de Mihai Teodor Olteanu, este, de fapt, o metaforă a virtuților care reglementează axiologic însăși această identitate. Creatorul de artă, în mare măsură, formează acest apetit extraordinar pentru ascensiune. Cred că arta, în mare măsură, este de natură revelată și, atunci când nu poți să eclozezi, rămâi captiv materiei. Astfel că materia, pentru Mihai Teodor Olteanu, este acea rampă prin care el reușește să evadeze și să ne arate această elevație, asemănătoare cu scara de luminați spre care tindem fiecare. Spațiul este minunat în acest sens, pentru că ne evocă un soi de altar atât de bine prefigurat arhitectonic, care sugerează ideea de virtute ascensională. În acest fel, Scara raiului este ecranizată pe simeza atât de generoasă și luminoasă, de formă piramidală, din acest spațiu al elevării prin virtute”, a spus conf. dr. Gabriel Kelemen.


Expoziţia „Scara raiului” poate fi vizitată gratuit la Curtea de Apel Timişoara (Piaţa Ţepeş Vodă nr. 2 A), în zona publică de la etajul II, de luni până vineri, în perioada 16 februarie - 16 august a.c.


Mihai Teodor Olteanu sau „pictorul Revoluției”, cum mai este cunoscut, se identifică prin faptele și tablourile sale cu Timișoara și cu devenirea ei în libertatea pe care a câștigat-o cu prețul vieții mai multor martiri. A avut zeci de expoziţii în țară și străinătate și sute de colecţionari deţin lucrările sale, iar multe altele au fost dăruite pentru strângerea unor fonduri destinate faptelor caritabile.