Expoziţia „Fabricat în Basarabia“ la Palatul Parlamentului
Târgul „Fabricat în Basarabia - gustă, probează, îndrăgeşte“ poate fi vizitat până mâine, 21 iunie, la Palatul Parlamentului. La expoziţia organizată de Centrul Cultural Vatra, Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti şi Senatul României participă 23 de producători de mărfuri şi servicii din industria artizanală (ceramică, ţesut, broderie, prelucrarea artistică a lemnului, suvenire şi bijuterii), industria alimentară (companii de produse din carne şi mezeluri, companii producătoare de dulciuri şi cofetărie, companii producătoare de sucuri), sectorul de confecţii textile şi îmbrăcăminte, industria de parfumerie şi cosmetică. Potrivit organizatorilor, scopul expoziţiei este „prezentarea şi promovarea mărfurilor şi serviciilor basarabene pe piaţa românească şi europeană“. Accesul vizitatorilor este gratuit şi permis pe baza unui act de identitate, începând cu ora 10:00. Republica Moldova face paşi decisivi către integrarea europeană, la 27 iunie urmând să fie semnat Acordul de Asociere dintre UE şi Moldova. (Oana Nistor)