Expoziția „Fondul Mircea Eliade - Biblioteca de la Paris“
Biblioteca Metropolitană București (BMB), prin Direcţia cultură, învăţământ, turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, celebrează Ziua internațională a francofoniei cu o serie de activități cultural-educative, derulate pe parcursul acestei luni sub denumirea generică „Zilele francofoniei”. Astfel sunt marcaţi 30 de ani de la aderarea României la Francofonia Instituțională, context în care a fost deschisă expoziția „Fondul Mircea Eliade - Biblioteca de la Paris”, găzduită de Artoteca BMB.
Filosof și istoric al religiilor, Mircea Eliade a fost un scriitor român cu o pasiune desăvârșită pentru scris încă de la o vârstă fragedă. În cadrul expoziției „Fondul Mircea Eliade - Biblioteca de la Paris” publicul va descoperi documente de colecție: volume, scrisori, manuscrise, jurnale și obiecte personale, dar şi cărți cu dedicație, care ilustrează legăturile strânse pe care Eliade le-a avut cu anumiți scriitori și, totodată, pagini din jurnale, prin care sunt redate mărturii de-ale sale.
Ramona Mezei, managerul BMB, şi-a exprimat bucuria pentru faptul că „fondul de carte care aparține Institutului «Mircea Eliade» din cadrul Bibliotecii Metropolitane București a putut fi scos la lumină, astfel încât cei care i-au îndrăgit cărțile să aibă ocazia să vadă un manuscris, obiecte care i-au aparținut, să citească o scrisoare. Biblioteca Metropolitană București deține peste 1.440 de unități de bibliotecă ce au făcut parte din biblioteca de la Paris a lui Mircea Eliade. Colecția cuprinde cărți de specialitate, cărți cu autografe, cu sublinieri și însemnări, ciorne, scrisori, plicuri, chitanțe, dar și cărți cu tiraj limitat. Expoziția ilustrează diferite aspecte ale personalității scriitorului și savantului Mircea Eliade în lumina dimensiunilor francofoniei”.
La deschiderea acestei expoziții a fost prezentă şi Diana Băciună, secretar de stat în Ministerul Culturii, care a afirmat: „Nu pot să nu amintesc de faptul că Ministerul Culturii, prin comisia de negociere pe care am avut onoarea să o conduc, a achiziționat anul trecut cinci manuscrise care au aparținut lui Mircea Eliade și lui Emil Cioran, patru dintre acestea fiind sub semnătura distinsului istoric al religiilor. Biblioteca Metropolitană București merită toate felicitările pentru modul în care aduce în atenția noastră un colos al literaturii și deschide noi perspective prin care să explorăm viața, geniul și creativitatea acestui erudit care a fost Mircea Eliade”.
Curatorul expoziției, Simona Galațchi, cercetător științific la Institutul „Mircea Eliade” din cadrul BMB, afirmă că munca de cercetare și realizare a expoziției nu a fost ușoară, dar a meritat. Expoziția „Fondul Mircea Eliade - Biblioteca de la Paris” poate fi vizitată până la data de 31 martie 2023, de luni până vineri, între orele 11:00 şi 19:00, iar sâmbăta de la 11:00 la 15:00. (A. D.)