Expoziţia „Lumină din lumină“ la Iaşi
Departamentul de promovare a valorilor şi tradiţiilor naţionale din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează mâine, de la ora 15:00, în cinstea sărbătorii Sfintelor Paşti, expoziţia "Lumină din lumină". Vizitatorii vor putea admira în Sala "Dr. Iustin Moisescu" o colecţie de icoane pictate pe lemn, peste 40 de tipuri de cruci crestate în lemn de meşteri din ţinutul Botoşanilor şi din Târgu Neamţ, ouă încondeiate din Câmpulung Moldovenesc şi Botoşani, piese de ceramică din zonele Iaşi, Horezu şi Baia Mare, textile de interior, obiecte de port popular ş.a., toate menite să creeze o atmosferă de sărbătoare pentru suflet. Simbolistica motivelor ce apar pe ouăle încondeiate va fi tema filmului prezentat celor ce vor vizita expoziţia "Lumină din lumină".