Expoziţia publicaţiilor bisericeşti

Un articol de: George Giurgiu - 12 Decembrie 2013

La Muzeul „Sever Bocu“ din Jimbolia a avut loc, zilele trecute, deschiderea expoziţiei de publicaţii bisericeşti aflate în patrimoniul singurului muzeu al presei bisericeşti de la noi din ţară. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a numeroşi elevi, profesori, preoţi şi localnici, dar şi reprezentanţi din partea Biroului de presă al Arhiepiscopiei Timişoarei. Pe simeze au fost expuse publicaţii şi reviste bisericeşti ale mai multor parohii şi eparhii din ţară, unele dintre ele cu o tradiţie bogată, ce se întinde pe mai multe decenii. Cu acest prilej, pr. Marius Florescu a transmis celor prezenţi binecuvântarea şi felicitările Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi ale Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, pentru întreaga activitate culturală desfăşurată de muzeul din Jimbolia cu sprijinul primăriei din localitate.