Expoziţia „Radu Florescu - viaţa şi opera“, la Muzeul ASTRA

Data: 30 Ianuarie 2014
Miercuri, 29 ianuarie, de la ora 13:30, la Sala Studio a Casei Hermes, Piaţa Mică, a fost vernisată expoziţia „Radu Florescu - viaţa şi opera“, un eveniment organizat de expertul-restaurator al Complexului Naţional Muzeal ASTRA, Alina Geanina Ionescu, în memoria renumitului arheolog, istoric de artă, profesor şi muzeolog, la zece ani de la mutarea acestuia la cele veşnice. 
 
În decursul carierei sale de peste cinci decenii, Radu Florescu a adus o importantă contribuţie la modernizarea cercetării arheologice şi a muzeografiei româneşti, la valorificarea patrimoniului cultural naţional, a ocupat importante poziţii în ierarhia instituţiilor specializate, inclusiv aceea de preşedinte-fondator al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, de preşedinte al Comitetului naţional ICOM şi de Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României. 
 
Expoziţia a putut fi vizitată la Muzeul Naţional de Istorie a României, în perioada 26 septembrie - 10 decembrie 2013, fiind o îmbinare a muncii arheologului Alexandru Raţiu şi a arhitectului Andrei Câmpean, într-un concept expoziţional realizat de dr. Ioan C. Opriş. 

Evocarea personalităţii lui Radu Florescu

Dr. Ioan C. Opriş a evocat personalitatea marcantă a lui Radu Florescu, care „a împletit două trăsături speciale: capacitatea de a folosi cuvintele într-o formă în care puţini reuşeau şi dragostea de semeni, altruismul ieşit din comun. Am realizat această expoziţie ca un omagiu adus lui Radu Florescu, dar şi Sibiului ca centru muzeal, în care ideile avangardiste ale acestuia s-au împlinit“, a declarat dr. Ioan C. Opriş.
 
Parafrazându-l pe scriitorul irlandez George Bernard Shaw, prof. dr. Corneliu Bucur a observat că Radu Florescu „a ales să-şi trăiască viaţa nu asemenea unei lumânări care fumegă, ci asemenea unei torţe ce luminează de departe pe alţii“, conform unui comunicat transmis de biroul de presă al CNM ASTRA. 

Formator de şcoală

Radu Florescu (1931-2003) constituie pentru cultura contemporană din România o importantă referinţă. Arheolog, istoric de artă, profesor şi muzeolog de largă cuprindere, învăţatul a promovat de-a lungul carierei de peste cinci decenii, idei şi lucrări referenţiale pentru modernizarea cercetării arheologice, a muzeografiei şi formelor de valorificare a patrimoniului cultural naţional.
 
Vizionar şi totodată modern în conceptele sale, racordat la mişcarea muzeografică performantă, Radu Florescu a ocupat importante poziţii în ierarhia instituţiilor specializate, inclusiv aceea de preşedinte-fondator al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, de preşedinte al Comitetului naţional ICOM şi Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României. În aceste ipostaze s-a remarcat cu prisosinţă prin vaste şi solide cunoştinţe de specialitate şi printr-o cultură de excepţie, ca şi prin energie şi o deosebită pasiune. 
 
Profesor de mare reputaţie, deschizător de orizonturi, autor de cărţi, studii, manuale, cursuri şi albume, meritele sale ştiinţifice sunt larg recunoscute, iar căile deschise de el, în muzeografie, conservare şi restaurare, au configurat o adevărată şcoală naţională, conform Complexului Naţional Muzeal ASTRA.