Expoziţia „Sângele martirilor” la Tulcea

Un articol de: Ioan Bușagă - 12 Iunie 2013

Muzeul de Istorie şi Arheologie din Tulcea a organizat în urmă cu două zile o expoziţie dedicată artefactelor epocii constantiniene, dar şi Sfinţilor Martiri de la Niculiţel, prăznuiţi de Biserica Ortodoxă în ziua de 4 iunie.

Oameni de cultură, istorici şi clerici au participat marţi, 11 iunie, la vernisarea expoziţiei „Sângele martirilor”, în cadrul căreia au fost expuse artefacte specifice epocii Sfântului Împărat Constantin cel Mare, descoperite în nordul Dobrogei. Scopul evenimentului a fost evidenţierea modului în care credinţa creştină a fost impropriată de către populaţia locală, situată pe ţărmul vestic al Pontului Euxin. De aceea, între cele expuse s-a aflat şi racla originală a Sfinţilor Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip, descoperită în cripta bazilicii de la Niculiţel în urmă cu 42 de ani.

Expoziţia a fost completată de conferinţa dedicată tematicii expoziţiei, al cărei moderator a fost dr. Victor Henrich Baumann, directorul Muzeului de Istorie şi Arheologie din Tulcea, cel care a făcut această descoperire remarcabilă pentru întreaga lume creştină. Domnia sa a precizat că pentru prima dată în lumea creştină martirii Zotikos, Attalos, Kamasi(o)s şi Philippos apar ca sfinţi, lucru atestat de către inscripţia din interiorul criptei: „Martirii lui Hristos Zotikos, Attalos, Kamasi(o)s şi Philippos... aici şi acolo sângele martirilor“. De asemenea, a vorbit şi despre cei doi sfinţi, descoperiţi în partea de jos a criptei, ale căror nume nu se ştiu şi ale căror sfinte moaşte au fost date la vremea aceea Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer“ al Academiei Române şi ulterior pierdute. Racla în care s-au păstrat timp de 17 veacuri moaştele Sfinţilor de la Niculiţel este expusă pentru prima dată după cele patru decenii de la momentul descoperirii şi este singura raclă originară din lume care încă se mai păstrează atât de bine, aceasta şi datorită lucrărilor de restaurare executate în laboratoarele Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. Prezent la eveniment, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, şi-a manifestat bucuria pentru organizarea unei asemenea expoziţii şi a precizat că participarea Preasfinţiei Sale şi a preoţilor tulceni vine în contextul omagierii de către Patriarhia Română a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena. În acest sens, a mai amintit desfăşurarea conferinţei semestriale a preoţilor din Protopopiatul Tulcea în dimineaţa zilei de marţi, 11 iunie, cu tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - promotori ai libertăţii religioase“.