Expoziția unei tinere artiste la Botoșani

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 10 Ianuarie 2024

Muzeul Județean Botoșani (MJB) găzduiește, în perioada 6-31 ianuarie 2024, în spațiul Colecției de Artă, expoziția personală „Retrospectivă”, cu lucrări semnate de artista Nora Dorian. Pe simeze sunt expuse lucrări de pictură și grafică de carte, realizate în diverse stiluri și cu tehnici diferite de lucru. Artista și-a început studiile liceale la Liceul „Ștefan Luchian” din Botoșani și le-a finalizat la Liceul „Nicolae ­Tonitza” din București, secția sculptură, în 2001. Ulterior, a urmat cursurile Universității Națio­nale de Arte din București, terminând la secția de sculptură. Plecată în străinătate, Nora Dorian și-a aprofundat studiile în domeniul artei cu un an de fotografie și doi ani de audiovizuale. Pentru o perioadă, a lucrat în diverse echipe și departamente din cinema și publicitate. A avut, de asemenea, proiecte personale în domeniul audiovizualului, conform informațiilor de pe pagina de Facebook a MJB. Artista a ­participat la expoziții de grup și ­personale, cu lucrări de sculptură și pictură, în Spania și Italia. ­Intrarea la expoziție este liberă.