Expoziţie cu fotografii ale unui artist cu autism
„Atipic. Drumul către ceilalţi“ este expoziţia deschisă, timp de două luni, la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti, alcătuită din fotografiile lui David Stescu, un fotograf de 16 ani cu autism. Prin acest demers artistic, el doreşte să facă mai cunoscută printre semeni nevoia de empatie faţă de persoanele cu autism. Imaginile surprind peisaje naturale sau urbane imortalizate de David în călătoriile sale din Australia, Maroc, Tunisia, Italia, Iordania. „În cel mai recent proiect fotografic al său, #Faces of Autism», David realizează portrete ale altor tineri autişti pentru a ilustra multiplele faţete ale autismului şi a încuraja integrarea acestor persoane în societate”, se arată într-un comunicat al muzeului amintit, citat de Agerpres. Expoziţia este deschisă până la data de 8 mai, de miercuri până duminică, între orele 10:00-18:00.