Expoziție cu participare românească în Anglia
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) este prezent la expoziția „Philip de László: Master of Elegance”, găzduită de Gainsborough’s House Museum şi curatoriată de De Laszlo Archive Trust, deschisă în perioada 23 martie - 23 iunie 2024. Pe lângă lucrări semnate de Philip de László, unul dintre cei mai importanți portretiști ai primei jumătăți a secolului XX, pot fi admirate și obiecte de patrimoniu aparținând Colecției Regale (împrumutate prin bunăvoința Majestății Sale, regele Charles al III-lea), precum şi importante colecții publice și private din Marea Britanie și din străinătate, între care se numără cele ale Universității Cambridge, ale MNIR și ale Muzeului Național Peleș (MNP). În urmă cu 100 de ani, în 1924, Philip de László a realizat celebrul portret al reginei Maria, în timpul vizitei Familiei Regale la Londra, aflat în colecția MNP, organizatorii marcând astfel acel moment, dar și rădăcinile britanice ale suveranei României. Este expusă, de asemenea, și o brățară din aur a reginei Maria (cu portrete miniaturale ale principesei Maria și ale fraților săi) din colecția MNIR, un cadou primit de la părinți, Marie și Alfred de Edinburgh (cel de-al doilea fiu al reginei Victoria), în decembrie 1878, informează MNIR într-un comunicat de presă. Rezultatele colaborării MNIR cu De Laszlo Archive Trust vor putea fi văzute, în curând, în cadrul unei expoziții ce va fi organizată la MNIR.