Expoziţie cu sculpturi realizate de Johann Nachtigall
În Lapidariumul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) sunt expuse 24 de statui și fragmente decorative, parte dintr-o colecție unică. Sculpturile sunt realizate în secolul al XVIII-lea, în perioada 1751-1753, de unul dintre cei mai însemnaţi reprezentanţi ai barocului transilvan, sculptorul Johann Nachtigall. Galeria de statui a fost executată la comanda contelui Denes Banffy, fiul guvernatorului Gyorgy Banffy, pentru a decora curtea de onoare a Castelului Banffy de la Bonţida. „Majoritatea sculpturilor înfăţişează personaje mitologice şi fiinţe cu puteri extraordinare a căror sursă de inspiraţie a fost lucrarea «Metamorfoze» a poetului roman Ovidiu. Pe lângă aceste figuri fantastice, colecţia cuprinde câteva piese ornamentale, cu precădere urne decorate cu volute şi motive vegetale”, se arată într-un comunicat de presă al universităţii clujene.
UBB are cel mai complex profil academic din ţară, prin numărul de programe şi caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară şi germană. Prin expunerea acestor piese de patrimoniu, universitatea îşi doreşte să creeze un mediu propice pentru conservarea şi promovarea moştenirii culturale locale şi naţionale.