Expoziţie de artă şi iconografie la Miercurea Ciuc
La Muzeul Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea Ciuc sunt vernisate azi, 23 martie, de la ora 16:00, două expoziţii inedite prin tematică. Prima expoziţie, de grafică şi pictură - "Înţelesul vieţii în artă", cuprinde lucrările elevelor Roxana-Elena Ichim şi Cezara Bradu de la Colegiul Naţional de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi. A doua expoziţie, "Arta şi viaţa ca rugăciune", este una de icoane realizate de elevii de la Cercul de pictură "Românaşul" al Centrului Cultural "Miron Cristea" al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, care prezintă căutarea sensului vieţii prin raportarea la Izvorul ei, Dumnezeu, şi la Sfinţii Săi, reprezentaţi în icoane ca modele umane.
Evenimentul este completat de cântarea religioasă a Corului "Mira", dirijat de prof. Gabriela Petronela Dirtu, de la Colegiul de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi, alături de Grupul "Românaşul" al Centrului Cultural "Miron Cristea", dirijat de plut. major. Bogdan Păduraru. În cadrul evenimentului cultural, la iniţiativa Centrului Cultural "Miron Cristea" din Miercurea Ciuc, Centrul Regional Antidrog Iaşi, în parteneriat cu Centrul Regional Antidrog Târgu Mureş, va avea loc întâlnirea de cooperare şi bune practici "Iaşi - Miercurea Ciuc, împreună în lupta antidrog prin artă".