Expoziție de cămăși  la Muzeul Astra  din Sibiu

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 20 Iunie 2023

În 23 iunie, la Muzeul Astra din Sibiu va fi vernisată expoziția „Cămașa, eleganța veșmântului”, ce reunește piese din colecțiile muzeului, provenind din spațiul multietnic transilvănean, dar și cămăși din zona de sud a țării. Toate piesele au fost cusute în perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al 19-lea și secolul al 20-lea, interval în care s-a definit și s-a conturat identitatea națională românească și în care s-au conjugat eforturi pentru recunoașterea statutului patrimonial al costumului tradițional. „Cămășile sunt povești cusute... Cele ce le coseau, pentru ele sau pentru cei dragi, voiau să fie mândre, să fie văzute, admirate și protejate, își declarau statutul social prin prețiozitatea materialelor și eleganța stilistică aleasă. Fiecare cosea o cămașă, unică, păstrând codul vestimentar moștenit într-un sat, știa ce semn, cu ce culoare și mai ales unde trebuie așezat, îi știa menirea. Cămașa este substitutul persoanei care o poartă. Cămașa este o punte între generații”, se arată într-un comunicat al organizatorilor. Expoziția, amenajată în Pavilionul Muzeal Multicultural al Muzeului Astra, din Dumbrava Sibiului, va putea fi vizitată de localnici și de turiști în perioada 23 iunie - 1 octombrie.