Expoziţie de Florii la Biserica Olari din Capitală
Duminică, 5 aprilie, de sărbătoarea Floriilor, Parohia Olari din Bucureşti, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Iancului, DGASPC Sector 2 Capitală şi After School Oxigen Sport, vă invită să vizitaţi expoziţia „Cu har de Florii în dar“, deschisă la biserica parohială, între orele 11:30 şi 14.00. La acest eveniment vor fi expuse icoane, felicitări, ouă încondeiate şi alte decoraţiuni cu tematică florală sau pascală, toate realizate de copii în cadrul Centrului social-educaţional ADORNO. „Lucrările sunt realizate manual, în cadrul orelor destinate dezvoltării abilităţilor practice, în strânsă legătură cu tema sărbătorii Învierii Domnului, copiii fiind astfel apropiaţi de înţelesul sărbătorilor ce se apropie, de importanţa trăirii învăţăturilor creştine în preajma celei mai importante sărbători a creştinătăţii. Micii artişti îşi vor prezenta lucrările şi vor da detalii despre propriile creaţii tuturor celor interesaţi. Copiii vor avea posibilitatea să participe la Sfânta Liturghie, urmată de un atelier de pictură pe sticlă organizat în incinta Bisericii Olari“, ne-a transmis părintele Mihai Iordache, parohul Bisericii Olari din Bucureşti. (M. Nedelcu)