Expoziţie de fotografie din lume şi de pe la noi
Trăim o cultură a imaginii, cel puţin aşa se vede în jurul nostru. Astăzi oricine poate face fotografii de calitate cu telefonul, ceea ce în urmă cu un deceniu sau două era accesibil doar profesioniştilor, iar cultura socializării prin internet duce „instantaneele” noastre împrejurul globului.
Nu este de mirare că expoziţiile de fotografie sunt evenimente apreciate de public, iar în curând vom avea şansa să vedem, în centrul Bucureştiului, o astfel de expoziţie. Este vorba despre „World in Streets”, organizată de Asociaţia Naţională pentru Arte Vizuale Contemporane, în cadrul evenimentului „Kulturama”, care va avea loc în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, între 20 şi 26 iulie. Cei care au realizat fotografiile fac parte din Grupul On Spot, grup care a luat naştere din ideea de a exista o echipă, care să pornească la „vânătoare” de instantanee pe străzi, grup format de Mirela Momanu şi Fred Fogherty, după un atelier de portret stradal, ce a avut loc în cadrul evenimentului Bucharest Photo Week 2014. În prezent grupul On Spot, care este activ pe internet, postându-şi fotografiile pe reţelele de socializare, organizează periodic sesiuni de fotografie prin oraşe din ţară şi străinătate, cum ar fi: Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Istanbul, Roma, Bologna, iar expoziţiile organizate de grup atrag şi fotografi din străinătate. Este și cazul expoziţiei ce se va deschide mâine, în sensul că participarea va fi una internaţională, cu oameni din Franţa, Italia, Spania, Israel, Marea Britanie, Scoţia, Portugalia, Brazilia, Slovacia. Fotografiile prezentate de cei 24 de artişti, în cadrul expoziţiei „World in Streets”, sunt făcute pe parcursul a doi ani, pe străzi din România şi din alte ţări. Artiștii care îşi vor expune lucrările sunt: Mirela Momanu, Dana Corina Popescu, Cristina Ţintă, Loredana Bîtculescu, Adrian Mitu, Cosmin Gârlesteanu, Andrea Torrei, Marius Cinteză, Cetin Aiedin, Eduardo Kaminski, Octavian Cucolea, Martin Tomaska, Dalina Andrei, Catalin Dumitru, Ahmad Kavousian, Orna Naor, Titti Dufva, Rodrigo Melleiro, Olga Karlovac, Antonio E. Ojeda, Marius Duţu, Fred Vasquez, Steven Jensen şi Fred Fogherty. Despre proiect, co-fondatoarea grupului On Spot, Mirela Momanu, a declarat pentru Mediafax: `Fotografia de stradă reprezintă bucurie pentru noi, alături de plăcerea de a ieşi să căutăm subiecte interesante de a fi imortalizate, bucuria de a străbate străzile și de a găsi acele momente sau expresii care ne fascinează, de a reuşi să le captăm. Aceste căutări ne îndeamnă să ieşim în plimbări fotografice, pe stradă şi ne oferă o satisfacţie deosebită când reuşim să depăşim monotonia cotidianului, în care suntem cufundaţi zilnic, şi să găsim acele momente aparte, redescoperite sau reinterpretate prin ochii noştri, filtrate prin imaginaţia şi viziunea noastră, şi ulterior oferite privitorilor, ca un dar. Şi nu în ultimul rând, ne motivează bucuria de a împărtăşi rezultatele cu ceilalţi membri ai grupului, uniţi de aceeaşi pasiune comună, fotografia. Învăţăm unii de la ceilalţi, ne motivăm lucrând împreună, expunem şi ne promovăm împreună rezultatele muncii în echipă”. Kulturama - Bucureşti este un proiect cultural care se adresează studenţilor din cadrul universităţilor de artă din Bucureşti, precum şi tinerilor artişti şi artiştilor amatori care vor să participe la actul cultural, prin organizarea de expoziţii şi evenimente artistice în Piaţa Revoluţiei.