Expoziţie de fotografie religioasă la Timişoara

Un articol de: George Giurgiu - 07 Iunie 2013

La muzeul din incinta Catedralei mitropolitane din Timişoara a avut loc joi, 6 iunie, vernisarea expoziţiei de fotografie religioasă intitulată „Canonicon“, realizată de artistul Dan Mihalcea. Expoziţia, organizată cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a întrunit timişoreni iubitori de frumos şi pasionaţi de fotografie. Reprezentantul Arhiepiscopiei la eveniment a fost pr. Zaharia Pereş, consilier cultural la Centrul eparhial. Pe simezele muzeului din incinta Catedralei mitropolitane au fost expuse 20 de lucrări de dimensiuni mari, fotografii în format 84/60 cm, maniera de lucru fiind clarobscur şi detaliu. Acestea au fost realizate în decursul a 4-5 ani în pelerinajele pe care autorul le-a întreprins la mai multe mănăstiri din ţara noastră.

„Fotografiile reprezintă eşantioane ale realităţii concrete transpuse prin detalii şi prin plastică afectivă. Este fotografia care rămâne dincolo, dar şi dincoace de prezentul meu. Prin fotografiile mele încerc o extindere a timpului şi o reducere a spaţiului. Spaţiul concret într-un timp relativ este ceea ce vreau să descopăr prin clarobscur şi prin detaliu. Graba de a vedea şi de a cunoaşte cât mai multe are ca rezultat suprimarea văzului“, a precizat Dan Mihalcea. Expoziţia de fotografie de la demisolul Catedralei mitropolitane va putea fi vizitată până în data de 20 iunie 2013.

Dan Mihalcea este regizor, operator de imagine şi artist fotograf. Este născut în Râmnicu Vâlcea şi a absolvit Facultatea de Arte, specializarea Regie de film şi televiziune, a Universităţii Hyperion din Bucureşti.