Expoziție de icoane bizantine la Ciudad Real, Spania

Data: 16 Martie 2018

Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea” din Valdemoro, Spania, a organizat o expoziție de icoane bizantine pe lemn în spațiul expozițional al Seminarului Diocezan din Ciudad Real. Pe simezele galeriei au fost expuse 40 de lucrări originale ale Grupului de pictori „Revelaţie”, format din absolvenți ai facultăţilor de teologie ortodoxă din Cluj-Napoca și București, Secţia Artă Sacră. Expoziţia, cu intrare liberă, poate fi vizionată până la 26 martie. Luni, a avut loc vernisajul expoziției la care au participat preotul catolic Manuel Pérez Tendero, rector al Seminarului Diocezan, pr. Dorin Cătălin Sas de la Parohia „Sfinţii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea” din Valdemoro și pr. Amadeo Puebla Rodríguez, delegat al Diocezei de Ciudad Real. „Publicul spaniol, prezent la această manifestare cultural-spirituală, a receptat cu mult interes conținutul discursurilor prezentate, adresând la final întrebări referitoare la subiectul expus”, ne-a transmis pr. Dorin Cătălin Sas.