Expoziție de icoane la Victoria
La Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Victoria, județul Brașov, a avut loc duminică, 24 noiembrie, vernisarea expoziției „Drumul icoanei pe sticlă”, ediţia a XIV‑a, la care au participat 20 de copii de la cercurile de pictură de icoane din Parohiile Șoarș, Protopopiatul Făgăraș, Arpașu de Jos, Protopopiatul Avrig, județul Sibiu și la cercul de pictură al bisericii gazdă, alături de iconari din Victoria și din Brașov. Evenimentul a fost organzat de parohie, în partneriat cu Consiliul local din orașul Victoria, iar la final au fost oferite diplome și premii în bani, după cum ne-a relatat parohul Daniel Smădu. În parohie a avut loc recent şi o activitate filantropică, în cadrul căreia peste 100 de persoane vârstnice, beneficiari ai Centrului „Sfântul Nicolae” al bisericii, au primit o masă caldă.