Expoziţie de icoane pe sticlă la biserica din Giarmata Vii
Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ a Parohiei Giarmata Vii din Protopopiatul Timişoara II a găzduit duminică vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă „Icoana, fereastră spre cer“. Evenimentul a avut loc în prezenţa prof. Daniela Buzatu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Judeţean Şcolar Timiş, a pr. Vasile Suciu, parohul bisericii, şi a numeroşilor credincioşi care au participat la slujbă. Expoziţia a cuprins 42 de lucrări, realizate în tehnica tradiţională de pictură pe sticlă de copii din Giarmata Vii, sub îndrumarea profesoarelor Veronica Adorian şi Nicoleta Spătar, de la Liceul de Arte Plastice din Timişoara. În încheierea evenimentului au fost acordate diplome, cărţi de rugăciuni şi iconiţe micilor iconari, drept răsplată pentru dăruirea şi eforturile depuse în realizarea lucrărilor şi participarea la cursurile de iconografie organizate săptămânal, la şcoala din sat. Totodată, au fost premiaţi şi copiii care au participat pe parcursul anului şcolar la mai multe consursuri judeţene cu temă religioasă. Icoanele prezentate la expoziţie au fost scoase la licitaţie cu vânzare, iar cu banii obţinuţi se va organiza la sfârşitul săptămânii viitoare o excursie pentru tinerii iconari la „Muzeul de Icoane pe sticlă“ din Sibiel, judeţul Sibiu. Expoziţia de icoane de la Parohia Giarmata Vii reprezintă încununarea muncii depuse în cadrul proiectului „Icoana, fereastră spre cer“, iniţiat de Parohia ortodoxă Giarmata Vii, în parteneriat cu Şcoala generală cu clasele I-IV din Giarmata Vii, grădiniţa din localitate, Liceul de Arte Plastice din Timişoara şi Primăria Ghiroda. Proiectul constă în susţinerea săptămânală a unor cursuri gratuite pentru copii, de pictură religioasă pe sticlă, şi se va derula şi în cursul anului şcolar 2013-2014. (Valentin Birău)