Expoziţie de icoane pe sticlă la ICR Budapesta
Roadele eforturilor copiilor din cadrul Parohiei Ortodoxe Româneşti din Budapesta au fost expuse marţi, 24 martie, la sediul Institutului Cultural Român din Budapesta. Este vorba de aproximativ 30 de icoane pe sticlă care au fost prezentate în cadrul unei expoziţii organizate de Institutul Cultural Român din Budapesta şi Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române, cu sprijinul Aşezământului Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul“ şi al Parohiei Româneşti din Budapesta, informează Biroul de presă al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria. La vernisajul expoziţiei au participat Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, al românilor ortodocşi din Ungaria, clerici, reprezentanţi ai instituţiilor şi asociaţiilor româneşti din Ungaria, părinţi ai copiilor şi alţi invitaţi. În cuvântul de binecuvântare, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a subliniat rolul deosebit al educaţiei religioase în rândul copiilor şi al tinerilor, care se poate face şi prin intermediul pictării icoanelor pe sticlă, şi i-a felicitat pe organizatorii evenimentului, între care iniţiatorii taberelor de iconografie şi îndrumătorii copiilor, şi anume pr. Cosmin Pop, parohul bisericii ortodoxe româneşti din Jaca, preoteasa Irina Ecaterina Pop, dar şi clerici şi vieţuitori de la Aşezământul monahal românesc şi al Parohiei Româneşti din Budapesta.
Icoanele selectate pentru expoziţie au fost pictate în cadrul a trei tabere de iconografie, organizate în perioada 2012-2014. Expoziţia este deschisă până în data de 31 martie 2015. (Ioan Buşagă)