Expoziţie de icoane pe sticlă la Victoria, judeţul Braşov
La Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Victoria, Protopopiatul Făgăraş II, judeţul Braşov, a fost organizată cea de-a zecea ediţie a Expoziţiei „Drumul Icoanei pe sticlă”, dedicată unui pictor de icoane pe sticlă, Matei Ţimforea. Expoziţia a avut loc în curtea bisericii, unde vizitatorii au avut posibilitatea să admire icoane pe sticlă realizate la cinci centre cultural-catehetice din Arhiepiscopia Sibiului.
Expoziţia de la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Victoria a fost un bun prilej pentru copiii din centrele cultural-catehetice de a-şi prezenta lucrările realizate cu multă migală şi dragoste faţă de tradiţia sfântă a Bisericii străbune, după cum a menţionat parohul Octavian Smădu, organizatorul acestei expoziţii.
„Atât pentru copiii participanţi cât şi pentru persoanele care au sprijinit realizarea acestui proiect, a fost un moment în care au descoperit că Biserica înseamnă şi zâmbet şi bucurie. Este acea bucurie care se poate găsi în sufletele curate ale copiilor. Şi atunci când petreci mult timp în jurul acestora este aproape imposibil să nu poţi vedea în sufletul lor raiul lui Dumnezeu. O picătură din acest rai ei au aşezat-o şi în icoanele pe care le-au pictat, zugrăvind în ele chipuri ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului, ale Apostolilor sau ale Mucenicilor”, ne-a spus părintele Octavian Smădu. În încheierea evenimentului au fost acordate diplome, cărţi de rugăciuni şi dulciuri micilor iconari, drept răsplată pentru dăruirea lor.
Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Victoria este cunoscută în toată ţara şi chiar peste hotare datorită faptului că aici are loc, an de an, competiţia internaţională de bătut toaca. De asemenea, în mod tradiţional, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" are loc un pelerinaj la moaştele unor sfinţi din ţară sau icoane făcătoare de minuni. Printre activităţile organizate de parohie se numără şi un concurs de cunoştinţe religioase, la care participă copii din protopopiatele Avrig, Sibiu, Făgăraş, Rupea şi Braşov. Profesorii de religie vin cu unul sau doi elevi, care au pregătit subiecte din tematica primită. Cei mai buni elevi sunt premiaţi.