Expoziție de icoane pictate în centrele din Arhiepiscopia Sibiului

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 07 Decembrie 2017

Peste 120 de icoane, cruci-potir din lemn și broderii cu motive populare au fost expuse în foaierul Bibliotecii Județene „ASTRA” din Sibiu. Lucrările au fost realizate  de copii de la peste 20 de școli și centre parohiale din Arhiepiscopia Sibiului.

Expoziția vernisată la Sibiu s-a intitulat „Chipuri sfinte din inimile copiilor” și a fost organizată de Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de Tineret, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

La vernisaj a fost prezent Preasfințitul Ilarion Făgără­șa­nul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, care a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Lau­rențiu, Mitropolitul Ardealului, și i-a felicitat pe elevi pentru dragostea lor față de valorile străbune.

„Icoanele sunt foarte frumoase și reprezintă icoana din sufletul copiilor. Lucrând la icoană, copiii nu se pot gândi la altceva decât la chipul Maicii Domnului sau al sfântului pe care îl pictează. Am participat cu un grup de copii la un atelier organizat la Mănăstirea «Brâncoveanu» de la Sâmbăta de Sus și am văzut bucuria celor mici când pictau și sculptau. Este un început pentru acești copii și sunt sigur că vor picta și mai frumos când vor fi mai mari. Trebuie să-i primim pe acești copii, să le deschidem dorințele lor pentru a fi cât mai aproape de Biserică”, a spus ierarhul.

Prin icoanele pictate și obiectele realizate în cadrul atelierelor de la școli sau parohii, copiii au arătat atașamentul lor față de tradițiile și valorile românești.

„Icoanele din această expoziție sunt pictate de elevi de gimnaziu. Sunt expuse icoane pe sticlă, pe lemn, cruci-potir și obiecte artizanale făcute de elevi în cadrul cercurilor de pictură din școli și în centrele catehetice din parohiile Arhiepiscopiei Sibiului. Îi felicităm pe copii și pe profesorii și preoții coordonatori și le dorim să se asemene cât mai mult cu sfinții reprezentați de ei în aceste icoane”, ne-a spus pr. Vasile Dariciuc de la Departamentul de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului.

Un grup de tineri de la Centrul ocupațional pentru persoane cu dizabilități al Diakoniewerk din Sibiu, coordonat de preotul Ioan Șovrea a interpretat câteva colinde în cadrul evenimentului, iar coordonatorii centrelor parohiale și cadrele didactice îndrumătoare au primit din partea organizatorilor diplome de participare și mulțumiri pentru eforturile depuse în a-i învăța pe copii tainele picturii de icoane și a-i educa în spiritul valorilor strămoșești.

„Biserica și Școala contribuie alături de familie la cultivarea și educarea spirituală a tinerilor. Ne bucurăm că, în cadrul manifestărilor dedicate marelui ierarh Andrei Șaguna care a fost foarte apropiat de Școală, Departamentul de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu au pus bazele acestui proiect educațional concretizat prin această expoziție prin care noi sperăm că am contribuit la cultivarea spiritului de păstrare a tradițiilor strămoșești în rândul tinerilor și copiilor noștri”, ne-a spus inspectorul școlar de religie din județul Sibiu, prof. Gabriela Frățilă.