Expoziţie de pictură în Anul Centenarului la Seminarul Teologic din Dorohoi
În anul 2018 comemorăm 100 de ani de la desăvârşirea statului naţional român, realizată prin unirea provinciilor româneşti cu România. În şirul activităţilor desfăşurate cu acest prilej la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi se numără şi expoziţia de pictură a tinerei Ursache Maria Alexandra, elevă în clasa a IX-a la profilul Filologie bilingv.
Expoziţia se intitulează „Focul Viu” şi cuprinde 23 de lucrări, majoritatea fiind realizate în stilul terapeutic. Printre ele se numără şi două portrete: cel al Reginei Maria şi cel al lui Mihai Eminescu. Cea mai importantă lucrare este „Harta României Mari”, intitulată „Focul Viu”, de unde şi tema expoziţiei. Toate lucrările au fost înscrise la diferite concursuri în ţară, cât şi în străinătate, fiind răsplătite cu premiul întâi.
„Desenez de la vârsta de 3 ani. Primul meu concurs a fost în Japonia, iar prima expoziţie personală la 5 ani la City Gallery Botoşani. De-a lungul timpului am încercat mai multe stiluri şi am rămas la cel terapeutic şi în special mă axez pe portrete şi peisaje. De câţiva ani fac parte din Academia de vară «Miron Cristea», la Topliţa, ca cel mai tânăr membru, având deja câteva expoziţii. Tot acolo am fost invitată să susţin un concert de pian. În ţară am avut numeroase expoziţii, atât personale, cât şi în grup. Am expus alături de tineri din Belarus, Rusia, Polonia, New York (SUA), Italia, Ucraina şi, bineînţeles, România. Pe viitor, două lucrări dintre acestea vor fi expuse, la sfârşitul lunii noiembrie, alături de cele ale unor artişti foarte cunoscuţi din ţară şi străinătate, în cadrul expoziţiei «Interferenţe», găzduită de Galeriile de Artă «Ştefan Luchian», la Botoşani”, ne-a declarat Maria Alexandra Ursache.
Expoziţia poate fi vizitată la sediul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, Strada Poştei nr. 14.