Expoziţie dedicată eroilor Primului Război Mondial
În Salonul Cerchez al Muzeului Naţional Cotroceni s-a vernisat, pe data de 15 iulie, expoziţia „Monumente şi Eroi - Memoria Marelui Război. Proiect Pilot, Judeţul Ilfov”, care poate fi vizitată până pe data de 28 august. Această expoziţie este organizată de Muzeul Naţional Cotroceni şi de Institutul Naţional al Patrimoniului, în cadrul unui proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Evenimentul este organizat în onoarea celor căzuţi în Primul Război Mondial, comemorarea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial (1916-1918) şi realizarea României Mari. Expoziţia cuprinde 18 panouri de prezentare ale obiectivelor comemorative inventariate în judeţul Ilfov, precum şi fotografii, scrisori şi relatări ale eroilor din Primul Război Mondial. Institutul Naţional al Patrimoniului pune în valoare şi readuce în memoria comunităţilor 26 de obiective comemorativ memoriale, din care nouă sunt monumente de for public, aflate pe Lista Monumentelor Istorice, iar pentru șase obiective urmează să se întocmească dosare de clasare. „Monumente şi Eroi - Memoria Marelui Război” completează expoziţia „Marele Război”, organizată de Muzeul Naţional Cotroceni.