Expoziţie dedicată medicului Gheorghe Marinescu
Muzeul Municipiului București (MMB) prezintă, la Palatul Suțu, expoziția „Gheorghe Marinescu - o viață dedicată muncii, științei, progresului”, care evidențiază biografia, descoperirile și cercetările acestui medic, celebru în epoca sa. Gheorghe Marinescu este fondatorul școlii românești de neurologie, întemeietorul școlii de endocrinologie, dar și realizatorul primului film științific, în 1898, la numai câteva luni după inventarea aparatului de cinematografie.
Expoziția își propune să fie o incursiune în viața neurologului român şi surprinde parcursul său în medicină, fotografii de familii, diplome și corespondența cu cei mai importanți coloboratori ai medicului, cum ar fi Victor Babeș și Constantin Parhon. Totodată, sunt expuse publicații redactate de Gheorghe Marinescu („Atlas de histologie patologică a sistemului nervos”, în limba franceză; „Studiul emotivităţii prin reflexul psihogalvanic”, 1936; Extras în limba franceză din lucrări ale doctorului Gheorghe Marinescu, 1930) și fragmente din publicațiile românești și străine, care relatau despre activitatea, conferințele și expunerile realizate de acesta în țară și în afara ei, cu prilejul participării la manifestări științifice (Broşură - „Discurs de recepţie în Academia Română rostit la 29 mai 1936”).
Curatorul expoziției de la Palatul Suțu, Silvia Zamfir, șefa Secției Antropologie Urbană, consideră că fascinanta poveste a medicului Marinescu merită să fie cunoscută de cât mai multă lume, iar expoziția creează o imagine de ansamblu a vieții sale.
Gheorghe Marinescu a fost profesor la Facultatea de Medicină din București, șef al Serviciului de Boli Nervoase al Spitalului „Sfântul Pantelimon”, ulterior al Spitalului Colentina, și membru al Academiei Române. Savantul român și-a consolidat cariera profesională în perioada practicii la Laboratorul de Anatomie Patologică și Bacteriologie condus de prof. dr. Victor Babeș (1854-1926), apoi în clinica de maladii ale sistemului nervos din Spitalul Salpetière (Paris), condusă de prof. dr. Jean Martin Charcot (1825-1893). Este considerat unul dintre cei mai importanți medici români și cel de numele căruia se leagă începutul studierii bolilor nervoase și nașterii neurologiei.
Expoziția dedicată marelui doctor Gheorghe Marinescu poate fi vizitată până la sfârșitul lunii august 2024, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00. (A. D.)