Expoziție dedicată pictorului Ivan Kuleff la Paris
În perioada 1-24 februarie 2019, Centrul spiritual și cultural ortodox rus de la Paris (1, Quai Branly) va fi gazda expoziției „Ivan Kuleff, geniul smerit - icoane, artă grafică, picturi”, dedicată lui Ivan Artiomovitch Kuleff (1893-1987), pictor mistic al emigrației ruse, care a excelat atât în domeniul picturii de icoane, cât și în arta profană. A studiat pictura la Școala de pictură de la Moscova, dar și la Academia de Arte Plastice de la Sankt Petersburg. În 1918 a emigrat la Constantinopol, din cauza revoluției bolșevice, pentru ca apoi să ajungă în Croația și Macedonia, unde își exersează talentul ca portretist și decorator la Teatrul din Skopje, capitala Macedoniei.
Întâlnirea cu Mitropolitul Barnabé (Rossitch), viitorul Patriarh al Serbiei (1930-1937), îi va marca întreaga viață, primind de la ierarh misiunea de a găsi cea mai veche reprezentare iconografică a Sfântului Sava din Macedonia și Dalmația. În 1927 ajunge în Franța, după cinci ani de peregrinări prin Balcani, pictând neobosit, în ciuda vicisitudinilor vieții. O mare parte a operei sale s-a pierdut însă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, căci trimițându-și tablourile la Bruxelles în vederea unei expoziții, o bombă a căzut chiar pe vagonul care le transporta. Perioada de după război i-a fost însă propice. Printre operele sale majore pot fi enumerate seria de ilustrații în tempera a Divinei Comedii a lui Dante Alighieri și cele care ilustrează în tuș Cartea lui Iov. Cât privește opera sa iconografică, șase dintre icoanele sale au fost prezentate, în 1968, în cadrul expoziției organizate de Asociația pariziană „Icoana”, al cărei membru era, după cum menționează Nikita Struve pentru Centrul Cultural Rus „Aleksandr Soljenițîn” (www.ymca.press). El a pictat și o monumentală frescă pentru Mănăstirea benedictină „Înălțarea Sfintei Cruci” din Chevetogne, lucrând și cu marele iconograf rus Grégoire Krug. Expoziția din luna februarie reunește mai mult de o sută de opere de artă ale lui Ivan Kuleff, care în majoritate nu au fost niciodată prezentate publicului, acoperind nu mai puțin de 60 de ani de creație artistică.
Un catalog bilingv ilustrat va fi lansat în aceeași perioadă, permițând o mai profundă cunoaștere a operei acestui pictor puțin cunoscut astăzi. Seara de 15 februarie, începând cu ora 19:00, va fi animată prin conferințe date de specialiști în domeniu. În toată această perioadă, expoziția va fi deschisă între orele 14:00-19:00, în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de luni.