Expoziţie dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni
Expoziţia „Arhetipuri bizantine. Prezenţe istorice“, ce reuneşte icoane pe lemn şi pe sticlă, alături de lucrări de grafică dedicate Sfinţilor Martiri Brâncoveni, va fi vernisată azi, de la ora 18:00, la Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca. Manifestarea se desfăşoară sub patronajul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
În cadrul Anului omagial al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, expoziţia intitulată „Arhetipuri bizantine. Prezenţe istorice“ prezintă lucrări de Sorin Albu, Niculina Albu, Ana Maria Gologan, Dănuţ Timiş şi Flavia Teoc, iar curatorul expoziţiei este dr. Simona Teodora Roşca.
Evenimentul care va avea loc la sediul central al Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, din Strada Memorandumului, va fi prezentat de directorul instituţiei, Tudor Sălăgean, iar ca invitat special este aşteptat să participe Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Expoziţie cu două secţiuni distincte
În cadrul expoziţiei sunt două secţiuni, la care participă o parte din membrii Grupului „Sfântul Ioan Damaschin“, artişti plastici, absolvenţi ai facultăţilor de Teologie Ortodoxă şi ai Facultăţii de Arte Plastice, precum şi Flavia Teoc, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj.
„Este o secţiune în care expunem membri ai Grupului «Sfântul Ioan Damaschin» şi o secţiune dedicată Flaviei Teoc, care s-a ocupat în mod special de tema «varegului». Prin acest tip de grafică, Flavia a abordat, de fapt, lumea simbolurilor nordice, a cavalerilor vikingi încreştinaţi, care reprezentau până la anul 1066 garda imperială bizantină. Flavia vine cu un discurs foarte coerent într-o zonă nouă, aş putea spune, iar noi venim pe linia care ne-a definit până în acest moment cu «Zilele Artei Bizantine», chiar dacă acum este, în premieră, un alt tip de manifestare“, a precizat curatorul expoziţiei, Simona Teodora Roşca.
În cadrul vernisajului, Sorin Albu, membru al Grupului „Sfântul Ioan Damaschin“, va oferi un recital de muzică instrumentală bizantină. (Alexandra Andereş)