Expoziţie despre începutul creştinismului în Siria
Expoziţia de fotografie „Siria - leagănul civilizaţiei şi al credinţei“ a fost deschisă la Galeria de Artă a Municipiului Bucureşti. „Expoziţia cuprinde fotografii care ilustrează începuturile credinţei creştine, care a plecat din Damasc. Prin Damasc şi prin Siria au trecut 33 de civilizaţii de-a lungul timpului. Aşa că, Siria este un mozaic compus din mai multe culori, armonizate între ele“, a spus ministrul adjunct al Turismului din Siria, conform Agerpres. Imaginile reprezintă icoane şi manuscrise vechi din secolele de început ale fiecăreia dintre cele două religii: cea creştină şi cea musulmană. În icoanele şi în manuscrisele creştine apar teme precum Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, Botezul lui Iisus săvârşit de Sf. Ioan Botezătorul. Expoziţia itinerantă a străbătut mai multe ţări, ultima dată fiind prezentată la Vatican.