Expoziție etnografică a elevilor clujeni

Data: 25 Octombrie 2017

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT), instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean (CJ) Cluj, invită publicul la o expoziție de fotografie etnografică și lucrări handmade, realizate de elevi clujeni, replici contemporane ale unor motive decorative tradiționale. Expoziţia s-a deschis la Centrul de Cultură Urbană „Turnul Croitorilor” din Cluj-Napoca, şi poate fi vizitată până pe 30 octombrie. Proiectul educațional „Tineri pentru totdeauna”, ediţia a III-a, are menirea de a contribui la creșterea interesului și a respectului tinerilor față de moștenirea culturală tradițională și este desfășurat sub forma unui dialog între generații.

În lunile septembrie și octombrie, 30 de elevi și trei profesori din municipiile Dej și Gherla s-au implicat în proiectul organizat de CJCPCT Cluj, în parteneriat cu Clubul Copiilor Gherla și Dej. Sub îndrumarea profesoarelor Daniela Katona și Iulia Madár de la cele două cluburi ale copiilor, în cadrul unor ateliere de meșteșuguri, elevii au învățat să transpună într-o formă modernă, motive decorative străvechi. Cele mai reușite lucrări realizate sunt expuse, alături de detalii ale unor cusături vechi, tradiționale, în expoziția „Tineri pentru totdeauna”. De asemenea, tot în cadrul acestui proiect, profesoara de limba și literatura română, Adriana Rus, de la Liceul Teoretic Ana Ipătescu” din Gherla, și-a îndrumat elevii să compună eseuri pe tema culturii tradiționale, iar cele mai reuşite lucrări vor fi publicate în Revista „Brâul” a CJCPCT Cluj, conform CJ Cluj.