Expoziție fotodocumentară dedicată Mănăstirii Bogdana din județul Bacău

Data: 19 Aprilie 2024

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a vernisat joi, 18 aprilie,  expoziția fotodocumentară intitulată „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”.

Evenimentul a dorit să sublinieze rolul fundamental al celui mai mare așezământ monahal din județul Bacău de-a lungul istoriei, Mănăstirea Bogdana fiind un izvor de credință, o oază de cultură, un model de dăinuire în fața vitregiilor vremurilor. De asemenea, la vernisaj s-a subliniat însemnătatea sfinților și marilor duhovnici care de-a lungul veacurilor au înfru­mu­sețat Mănăstirea Bogdana. În cadrul expo­ziției au fost expuse  fotografii ale obiectelor de patrimoniu din perioada secolelor XVII-XX, manuscrise, documente de arhivă, obiecte de artă bisericească, obiecte liturgice și de cult, icoane, precum și fotografii ale monahilor și monahiilor care s-au nevoit pentru ocrotirea Mănăstirii Bogdana. 

Pe perioada evenimentului au fost susținute și o serie de comunicări menite să sublinieze importanța spirituală și culturală deosebită a mănăstirii băcăuane. După cuvântul de salut din partea managerului Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, dr. Alin Sebastian Popa, muzeograful Elena-Brîndușa Popovici, organizatorul expoziției, a subliniat personalitatea și activitatea Sfântului Teodosie, precum și însemnătatea sa în ctitorirea mănăstirii băcăuane. Delegat din partea Înalt­preasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost părintele arhimandrit Nicolae Dănilă, exarh al mănăstirilor Arhi­episcopiei Romanului și Bacăului, care a subliniat necesitatea prețuirii, ocrotirii și evi­dențierii rolului mănăstirilor din cadrul eparhiei.

Maica stareță a Mănăstirii Bogdana, monahia Mihaela Radu, a vorbit despre rugăciunea și osteneala împletite de veacuri spre slava lui Dumnezeu de viețuitorii mănăstirii, subliniind moștenirea spirituală și culturală a înaintașilor, precum și importanța dăruirii acesteia gene­rațiilor viitoare.

Alocuțiunea pr. Nicolae Zaharia, protopop de Onești, a evidențiat importanța Mănăstirii Bogdana ca pol al spiritualității și culturii românești în momentele dificile ale perioadei comuniste. 

Părintele protopop Eugen Ciuche, de la Proto­popiatul Bacău, a menționat în alocu­țiunea sa însemnătatea sfinților băcăuani, prezentând în acest sens cele mai semnificative momente din viața și activitatea arhimandritului Gherasim Iscu, născut în comuna Poduri, din județul Bacău. 

Părintele prof. dr. Adrian Alexandrescu, inspector școlar pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău, a vorbit despre prima școală oneșteană, zămislită în tinda Mănăstirii Bogdana. Părintele inspector a amintit faptul că în 1853, pe moșia Mănăstirii Bogdana, arhimandritul Antonie Dumbravă, stareț al mănăstirii, începea construcția unei școli, iar la 29 septembrie 1858 începeau cursu­rile în prima școală publică sătească din județul Bacău.