Expoziție fotografică pe tema Parteneriatului Strategic România-SUA

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 18 August 2022

Ambasada SUA, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României - Unitatea Arhive Diplomatice, cu Agenţia Naţională de Presă Agerpres şi în colaborare cu Universitatea din Craiova, a organizat expoziţia fotografică „Noi, Poporul/ We the People”, care marchează împlinirea a 25 de ani de Parteneriat Strategic între Statele Unite ale Americii şi România. Expoziția a fost vernisată la Muzeul de Artă din Craiova, în 17 august, urmând a fi itinerată în alte șase orașe din țară: Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Iași, Constanța și București.

Fotografiile selectate explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice şi culturale dintre poporul român şi cel american. „Este o expoziţie care surprinde pe larg interacţiunile dintre cele două popoare, încă de la începutul Parteneriatului Strategic, în anul 1997. Cele 150 de fotografii cuprinse în această expoziţie creează un cadru personal pentru Parteneriatul Strategic, din trecut şi din prezent, şi oferă posibilitatea de a experimenta prietenia şi colaborarea între cele două popoare, într-un nou mod”, susțin organizatorii.

În expoziție sunt incluse 20 de fotografii din fluxul de fotografie şi din Arhiva Fotografică a Agerpres, dar și 13 fotografii din Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.