Expoziţie în memoria regretatului pictor Nicolae Truţă
Regretatul pictor oltean Nicolae Truţă a fost comemorat săptămâna trecută la Slatina de câteva zeci de apropiaţi şi admiratori. În cadrul expoziţiei "Pentru Nicolae", organizată la Galeria Artis din municipiu, artistul plastic Marcel Duţu, organizatorul manifestării, le-a mulţumit celor prezenţi pentru dragostea şi ataşamentul arătate operelor maestrului Truţă. Lucrările sale, multe dintre ele inspirate din spiritualitatea ortodoxă, au reuşit să rămână pe piedestalul artei româneşti. "9 februarie este o zi cu totul specială pentru toţi cei care respectă arta cu adevărat şi oamenii adevăraţi. Este ziua în care, în urmă cu 63 de ani, se năştea Nicolae Truţă. Această expoziţie îi este dedicată, este "Pentru Nae", aşa cum a fost şi anul trecut. De acolo, de sus, Nicolae Truţă ne zâmbeşte cu siguranţă şi este alături de noi. Nu avem decât a-i mulţumi lui Marcel Duţu pentru această expoziţie originală, pe linia artei moderne avangardiste, şi pentru faptul că ne adună laolaltă sub semnul prieteniei", a declarat Aurelia Grosu, şefa Secţiei de Artă şi Istorie a Muzeului Judeţean Olt. (Diac. Ioniţă Apostolache)