Expoziție inedită dedicată compozitorului Ciprian Porumbescu
Pe toată durata acestui an, instituit prin lege ca „Anul Cultural Ciprian Porumbescu”, o expoziție inedită dedicată vieții și activității muzicianului, organizată de muzeografii de la Muzeul Bucovinei din Suceava, va ajunge în mai multe orașe din țară.
Aceasta va cuprinde panouri cu text și imagini din bibliografia deţinută de muzeu despre aspecte din viaţa lui Porumbescu: copilăria şi primii ani de şcoală la Ilişeşti; perioada în care a fost elev la Suceava; lăutarii de la Stupca şi contactul cu filonul de inspiraţie creatoare; Serbarea de la Putna din 1871; perioada în care a fost student la Teologie şi Filosofie în Cernăuţi; Societatea studenţească „Arboroasa” şi temniţa habsburgică; Berta - o iubire imposibilă; perioada studenţiei de la Viena; perioada în care a fost profesor de muzică la Braşov; premiera Operetei „Crai Nou”.
„Ne dorim ca şi prin această expoziţie să ajungem la cât mai mulţi români şi, apoi, peste hotare, pentru a vorbi lumii despre Ciprian Porumbescu, după 170 de ani - o viaţă, o epocă, un ideal”, a declarat Niculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, citat de Agerpres. Expoziția va fi itinerată pentru început la Sibiu, Alba Iulia, Craiova şi Bucureşti.
Ciprian Porumbescu s-a născut la 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, în familia preotului cărturar Iraclie Porumbescu. Este autorul a peste 250 de lucrări muzicale, fiind considerat unul dintre cei mai mari compozitori români. A murit la 6 iunie 1883, la nici 30 de ani, în localitatea Stupca, din județul Suceava, unde se află şi mormântul său.