Expoziție itinerantă la Bârlad
La Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad va putea fi vizitată, până la 2 decembrie 2026, expoziţia „A fost odată ca niciodată”, o scurtă istorie a copilăriei în primele patru secole de stăpânire romană la Pontul Euxin, organizată şi itinerată de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, cu sprijinul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi. Sunt expuse 86 de artefacte arheologice, inclusiv obiecte inedite descoperite în necropolele anticului Tomis, una dintre cele mai mari şi mai bogate reţele arheologice funerare din Dobrogea. Unele dintre obiecte din expoziție sunt expuse în premieră. Citat de Agerpres, arheologul Mircea Oancă de la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad a explicat că este vorba despre „bijuterii, jucării, obiecte de uz personal” descoperite în mormintele unor copii, vechi de circa 1.500-2.000 de ani.