Expoziție la 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, la Timișoara
Bastionul Theresia din cadrul Muzeului Național al Banatului a găzduit, zilele trecute, vernisajul expoziției „100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. Campania militară din 1916”. Curatorul expoziției a fost Adrian Dehelean, muzeograf în cadrul Muzeului Național al Banatului. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, istorici, profesori și tineri interesați de propriul lor trecut, de cum a fost făurit acesta de înaintași, prin jertfa lor. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, la întâlnire a participat pr. Zaharia Pereș, consilier eparhial, care a evidențiat, în discursul rostit, importanța jertfei eroilor români pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea noastră ca popor.
„Ziua intrării României în război este de o importanță deosebită, pentru că noi, românii, ne-am câștigat, cu arma în mână, ca și în Războiul de Independență, toate drepturile pe care le-am avut. Noi am făcut România Mare luptând, nu așteptând să ne-o dea altcineva. Aproximativ 100.000 de bănățeni și ardeleni au luptat în armata austro-ungară, din care 90% au luptat pe front direct. De asemenea, bănățenii au luptat pe frontul din Italia, pentru că Franz Joseph nu a acceptat ca să lupte români contra români, iar ardelenii au luptat pe frontul rusesc în Galiția, provincie aparținătoare, în acea vreme, de Polonia”, a spus istoricul Radu Păiușan.
În cadrul evenimentului, corul Facultății de Teologie din Timișoara a susținut un concert coral, un repertoriu ce a cuprins cântări patriotice și colinde specifice acestei perioade premergătoare marelui praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Organizatorii expoziției sunt Consiliul Județean Timiș și Muzeul Național al Banatului, iar aceasta va fi deschisă publicului până la data de 12 februarie a anului 2017.
Muzeul Național al Banatului are misiunea să cerceteze, conserve și restaureze bunurile culturale, materiale şi imateriale, din Banatul istoric, să evidențieze, accesibilizeze și disemineze informația științifică cu scopul educării şi recreerii publicului. Prin activitatea sa, Muzeul Banatului contribuie la cunoaşterea şi promovarea mărturiilor materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţii umane şi mediului înconjurător din Zona de Vest a României şi din regiunile învecinate.