Expoziţie la 100 de ani  de la nașterea lui  Ștefan Augustin Doinaș

Data: 07 Iunie 2022

În cadrul evenimentelor dedicate centenarului nașterii unuia dintre cei mai importanți poeți contemporani, Ștefan Augustin Doinaș, Fundația Culturală Secolul 21 și Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) au organizat expoziția cu fotografii de arhivă, intitulată „În satul natal”. Aici, în satul tradiţional, nimic nu era la întâmplare, tradițiile din strămoși trebuiau păstrate cu sfințenie, începând cu ținuta vestimentară, obiceiurile legate de jocul satului, nunta, botezul și înmormântarea. 

„În anul 2002, am început o cercetare etno-folclorică în vatra veche a satelor Comlăuș Sântana și Caporal Alexa. Am vizitat persoanele mai în etate, am stat de vorbă, am adunat fotografii și informații privind tradițiile locale. Am avut alături persoane care m-au ajutat și au conștientizat cât de important este să ne cunoaștem tradițiile și folclorul local și să-l punem în valoare. Am rămas impresionată de bogăția etnografică a acestei vetre folclorice, pe care o apreciez, și consider că fotografiile din expoziție vor fi un reper pentru viitoarele generații. Am adunat imagini și istorii cu speranța că ele vor circula, îmbogățindu-se cu fiecare nouă privire care se apropie astfel să le afle povestea. Mă bucur să știu că la sărbătorirea a 100 de ani de la nașterea poetului Ștefan Augustin Doinaș, satul său natal poate fi cunoscut și de alții”, a afirmat Rozalia Mariana Pașca, cea care, cu multă răbdare și pasiune, a descoperit poveștile din satul Comlăuș Sântana. 

Expoziția de la MNȚR înfățișează figura poetului prin intermediul satului și al oamenilor săi. Ștefan Augustin Doinaș a scris 16 volume de poezie, cinci volume de critică literară și eseuri, două volume de literatură pentru copii, 30 de volume de traduceri, un volum de teatru și unul de proză. Poeziile sale au fost traduse în mai multe limbi: franceză, germană, engleză, italiană, spaniolă, maghiară, macedoneană, sârbă, slovenă, bulgară.

Acum, la 100 de ani de la nașterea sa, este binevenită o călătorie în timp și spațiu pentru a descoperi satul natal al lui Ștefan Augustin Doinaș. Expoziția poate fi vizitată până în data de 15 iunie 2022, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00. (A. D.)