Expoziție temporară de monede grecești antice la BNR
Piese aparținând uneia dintre cele mai importante colecţii de monede antice din lume pot fi văzute până la 1 martie 2024 la Banca Naţională a României (BNR). Expoziția „Cele două feţe ale monedei. Mijloace de schimb - Capodopere ale artei” a fost inaugurată la 22 septembrie la Muzeul BNR și prezintă 100 de piese din Colecţia numismatică a grupului bancar grec Alpha Bank. Este o colecție înființată acum 50 de ani care numără în prezent aproximativ 11.000 de monede. Potrivit organizatorilor, este pentru prima oară când colecţia călătoreşte în afara graniţelor Greciei.
Adevărate opere de artă, monedele antice prezintă personalităţi, evenimente istorice sau întreceri sportive, ilustrând astfel civilizaţia elenă şi modul cum aceasta a influenţat întreaga cultură europeană. „Au existat epoci istorice în care moneda a fost unul dintre cele mai importante mijloace de comunicare. Greu sau, poate, imposibil de crezut pentru unii, mica piesă din metal a îndeplinit în Antichitate un rol comparabil cu cel al reţelelor sociale de astăzi”, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, potrivit Agerpres.
Pentru prima dată în România, publicul poate admira una dintre primele monede emise vreodată, o hektă, realizată din electrum, un aliaj natural din aur şi argint, bătută în Asia Mică - Ionia sau Lidia - între 630 şi 600 î.Hr.