Expoziţii internaţionale dedicate protecţiei mediului
Romexpo va organiza în perioada 16-19 martie două expoziţii internaţionale dedicate protecţiei mediului şi energiilor regenerabile - Romenvirotec şi Exporenewenergy.
Ambele manifestări expoziţionale sunt organizate în perioada 16 - 19 martie, în pavilionul 14 din cadrul complexului Romexpo. Expoziţia Romenvirotec 2010 este organizată sub patronajul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi găzduieşte 101 de firme din opt ţări, între care şi Romania. Principalele domenii care vor fi prezentate la această manifestare expoziţională sunt: prevenirea poluării aerului, apei şi a solului, prevenirea poluării fonice, reciclarea deşeurilor, salubrizarea, tehnologii de măsurare şi control, sănătatea şi siguranţa muncii, protecţia împotriva inundaţiilor. În cadrul Romenvirotec va fi amenajat "Colţul Micului Ecologist", spaţiu destinat copiilor, cu scopul de a-i familiariza cu noţiuni legate de protecţia mediului.