Extraordinara aventură a vieţii în Hristos

Un articol de: Tudorel Rusu - 27 Iulie 2013
În primele zile ale Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, participanţii au vizionat filme şi piese de teatru, au participat la conferinţe, la ateliere şi la activităţi sportive, şi s-au rugat împreună, participând la Sfânta Liturghie.
 
Joi seară, la Nemţişor a debutat cea de-a IV-a ediţie a Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. După sosirea celor 330 de participanţi şi luarea cinei, părintele protosinghel Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, a ţinut un scurt cuvânt de introducere pe tema taberei din acest an, „Spovedania, un leac uitat“, în care a subliniat importanţa Tainei Mărturisirii: „O formulă mai bună de a-i proteja pe tineri astăzi nu este alta decât legătura lor cu un duhovnic, cel mai în măsură să le descopere adevărul şi să-i ferească de rătăcire, de minciună şi de moarte. Aştept de la toţi tinerii prezenţi să fie uniţi, să se apropie de Dumnezeu, să comunice între ei, să se informeze asupra binecuvântării pe care o are un tânăr care se spovedeşte şi să primească Ortodoxia ca un mod de viaţă, ca pe ceva firesc“.
 
A urmat apoi o piesă de teatru, despre o pildă duhovnicească în care s-a arătat necesitatea spovedaniei în perioada tinereţii, jucată de membrii Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) şi ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi, după care participanţii au putut viziona, în aer liber, filmul rusesc „12“. Ziua s-a încheiat cu oficierea rugăciunilor de seară. 

„Viaţa este un lucru serios, ce presupune luptă“

Ieri, 26 iulie, programul taberei de la Nemţişor a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat în incinta taberei, cuvântul de învăţătură fiind rostit de pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ din Sibiu. „Trăim într-o lume în care ai impresia că se vrea ca oamenii, în special tinerii şi copiii, să fie înfrânţi de la bun început, să fie nişte predaţi de bunăvoie în mâna vrăjmaşului. Dacă suntem atenţi la lucrarea demonică care se petrece în jurul nostru, observăm lucrarea de înşelare prin care ni se spune că nu există luptă şi că nu este necesară o luptă. Patimile sunt proclamate normalitate şi nu se pune problema ca cineva să lupte împotriva patimilor şi, implicit, împotriva celui ascuns în patimi, diavolul cel viclean. Viaţa este un lucru serios, care presupune luptă. Dacă nu suntem conştienţi de această luptă, suntem victimele celui viclean. Sfântul Apostol Ioan, însă, în prima epistolă sobornicească, ne încurajează, spunându-ne: «Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel viclean», cuvinte pe care mai ales tinerii trebuie să le aibă tot timpul ca mijloc de încurajare, mai ales azi, când adolescenţii par fragili spiritual şi sunt slăbiţi moral în mod sistematic şi programatic. Majoritatea tinerilor contemporani îşi doresc o viaţă interesantă, lipsită de griji, uitând că extraordinara aventură e viaţa în Hristos. Calea lui Hristos este o cale plină cu surprize, ce, deşi pare strâmtă la început, se lărgeşte pe măsură ce o străbaţi, până la infinitul împărăţiei lui Dumnezeu. Calea păcatului pare o cale largă la început, dar se tot strâmtează cu timpul şi ajunge la o fundătură în care nu mai ai nici o ieşire. Calea mântuirii este calea disciplinei, a luptei şi a seriozităţii“, a subliniat în cuvântul său părintele profesor. 
 
După Sfânta Liturghie, a avut loc micul dejun şi conferinţa „Despre spovedanie“, susţinută de arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ - Vovidenia, judeţul Neamţ. Ziua a continuat cu ateliere, jocuri, activităţi sportive, cina şi rugăciunea în comun de seară. 
 
Astăzi, tinerii de la Nemţişor vor participa la un pelerinaj pedestru până la Schitul Cărbuna, după care vor urmări un festival de film organizat de filialele ATOR şi ASCOR participante, după care, spre seară, vor face focuri de tabără şi vor asista la un concert. 
 
În ultima zi a taberei, mâine, 28 iulie 2013, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.