Extremişti islamişti şi hinduşi infiltraţi în comunităţile creştine din India
Extremiştii islamişti şi hinduşi se infiltrează în rândurile credincioşilor creştini din India pentru a obţine detalii, informează site-ul christiantoday.com. Detaliile despre comunităţile creştine şi membrii acestora, despre convertiri şi botezuri sunt transmise mai departe către partidele politice radicale şi organizaţiile teroriste. Însă, din păcate, creştinii fac munca uşoară teroriştilor prin postarea de materiale personale: fotografii, filmuleţe, pe site-urile de socializare, iar imaginile sunt folosite de către extremişti pentru a fabrica false imagini şi acuze.