Facultatea de Teologie din Craiova, la momentul bilanţului
▲ Facultatea de Teologie din Craiova a organizat în seara zilei de 29 ianuarie un moment festiv închinat Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, patronii facultăţilor de teologie ▲ Manifestarea s-a desfăşurat în sala de spectacole a Teatrului Liric „Elena Teodorini“ din Craiova ▲
La eveniment a fost prezent IPS Irineu, atât în calitate de arhipăstor, cât şi în calitate de decan al Facultăţii de Teologie din Craiova. La manifestare au mai participat şi Preasfinţiţii Episcopi: Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Sebastian, Episcopul Slatinei, Gurie, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, membrii ai corpului profesoral din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova, dar şi câteva zeci de studenţi teologi. De faţă a fost prezent şi domnul Antonie Solomon, primarul Municipiului Craiova. În deschiderea manifestării, prof. conf. dr. Mihai Vladimirescu a făcut o prezentare detaliată a tuturor activităţilor pe care Facultatea de Teologie din Craiova le-a realizat în anul universitar 2007-2008. Anul universitar precedent a fost marcat în primul rând de alegerea IPS Irineu, decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, în scaunul Mitropoliei Olteniei. Au fost acreditate cele trei secţii de masterat: Management de caz în asistenţa socială, Misiune şi pastoraţie şi Comunicarea pastorală a Bisericii, iar conducerea Facultăţii de Teologie, prin IPS Irineu, a reuşit, în decursul acestui an, să obţină acreditarea înfiinţării primei şcoli doctorale din istoria învăţământului universitar teologic craiovean. De asemenea, au fost organizate numeroase conferinţe şi simpozioane. Al treilea Congres Naţional al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă din România Un eveniment cu totul deosebit a fost organizarea celui de al treilea Congres Naţional al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă din România, eveniment ce a avut loc la Mănăstirea Tismana între 10 şi 13 noiembrie, având ca temă de discuţie „Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie, izvoare ale teologiei ortodoxe“, temă ce „a marcat anul 2008 ca an jubiliar al Sfintei Scripturi şi Sfintei Liturghii“, aşa cum a spus prof. Mihai Vladimirescu. Grupul Biblic al facultăţii a deşfăşurat, de asemenea, o bogată activitate de cercetare, mergând în perioada 19-26 februarie 2008 în Israel pentru a întreprinde activităţi de documentare şi de colaborare cu universităţile din Orient. În perioada 17-24 noiembrie 2008, o delegaţie a Facultăţii de Teologie din Craiova, în frunte cu IPS Irineu, a vizitat Siria. Printre cărţile semnate de profesorii facultăţii amintim: „Sfânta Scriptură, izvor al vieţii creştine şi al teologiei ortodoxe“, carte ce cuprinde lucrările susţinute în cadrul simpozionului studenţesc de la Tismana, „Iisus Hristos Mijlocitorul, sensul diaconal al eticii ortodoxe“, carte semnată de pr. prof. Picu Ocoleanu şi apărută la Editura Christiana, iar volumul de „Studii biblice“, semnat de profesorii Mihai Vladimirescu şi Gelu Călina, la Editura Universitară. Asociaţia Studenţilor Facultăţii de Teologie din Craiova au avut, de asemenea, o bogată activitate, organizând numeroase dezbateri, întruniri şi mese rotunde, dintre care amintim masa rotundă cu titlul „Mircea Eliade, între Istoria Religiilor şi literatură“. În continuarea manifestării din ajunul sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, corul Facultăţii de Teologie din Craiova a interpretat câteva piese de compoziţie religioasă şi populară, marcând astfel aniversarea celor trei patroni ai facultăţii. IPS Irineu i-a premiat pe cei mai buni studenţi ai anului universitar 2007-2008, felicitându-i totodată pentru efortul depus. „Sfinţii Trei Ierarhi, modele pentru învăţământul nostru teologic“ La finalul manifestării, Înalt Preasfinţia Sa a vorbit celor de faţă despre rolul pe care Sfinţii Trei Ierarhi îl au pentru cultura şi învăţământul teologic: „Sfinţii Trei Ierarhi sunt modele pentru învăţământul nostru teologic, pentru fiecare cleric, pentru fiecare credincios. Sunt învăţători pentru că ei rămân permanent în întreaga teologie părinţi şi dascăli ai Bisericii şi, în acelaşi timp, judecători ai noştri, pentru că ei ne analizează, fiecăruia în parte, profesori şi studenţi, felul cum ne-am împlinit misiunea în învăţământ, în asimilarea învăţământului teologic, în practica pe care noi o dorim conjugată cu teoria, cu rugăciunea, cu învăţătura de carte, cu învăţătura Bisericii“. Facultatea de Teologie din Craiova din cadrul Universităţii din Craiova a fost înfiinţată la 1 octombrie 1992, în urma protocolului dintre Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei şi Patriarhia Română, aflându-se sub jurisdicţia Mitropoliei Olteniei. Are un efectiv de 21 de cadre didactice: 5 profesori, 4 conferenţiari, 9 lectori, un asistent şi 2 preparatori, dintre care 18 deţin titlul de Doctor în Teologie. Facultatea îşi desfăşoară activitatea în cadrul Universităţii din Craiova, dar în curând se va muta în propria locaţie, conducerea facultăţii beneficiind de spaţiul necesar, care va fi în curând consolidat şi modernizat. (Ioniţă Apostolache)