Facultatea „Justinian Patriarhul”, la început de an universitar
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Capitală și-a redeschis porțile marți, 1 octombrie, pentru un nou an universitar, doctoranzii, masteranzii și studenții instituției de învățământ teologic având cu acest prilej în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. În ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum în Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclisul universitar al facultății, înconjurat de numeroși slujitori din cadrul corpului cadrelor didactice al instituției de învățământ.
Cu ocazia începutului de an universitar, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Educaţia integrală promovează cunoaşterea ştiinţifică şi cultura valorilor spirituale”.
În continuare, Episcopul-vicar patriarhal a prezentat o seamă de înțelesuri teologice ale sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, care de altfel, începând cu anul 2017, a fost trecută cu roșu în calendar de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: „Cinstirea Acoperământului Maicii Domnului este o sărbătoare veche închinată unei minuni care a avut loc tot într-o zi de octombrie, în anul 911, când capitala Imperiului creștin de Răsărit a fost împresurată de către dușmani. Atunci creștinii din oraș, mai ales cei din cartierul Vlahernelor, s-au adunat în biserica închinată Maicii Domnului pentru rugăciune, ca Dumnezeu să izbăvească cetatea Constantinopolului de pericolul care o păștea”.
Ierarhul a subliniat în cuvântul său legătura specială pe care o are această sărbătoare cu istoria poporului român. „După ce Maica Domnului s-a arătat în anul 911 mijlocind și acoperind cu sfântul ei omofor pe creștinii adunați în Biserica Vlahernelor, această minune a fost pomenită an de an, născându-se tradiția acestei sărbători atât de cinstite peste tot în lumea ortodoxă. Maica Domnului a ales să se arate cu sfântul ei omofor într-o biserică de tradiție românească, pentru că acest cartier Vlaherne din Constantinopol avea numele de la populația vlahă, care încă din vechime, din primele secole ale Imperiului creștin, venea din Scythia Minor la Constantinopol cu diverse preocupări, pentru comerț sau pentru studiu, așa cum a fost spre exemplu Sfântul Ioan Casian. Dar în secolul al X-lea veneau aici mai ales păstori din ținuturile locuite de vlahi din nordul și din sudul Dunării. Atunci patriarhii Constantinopolului au rânduit ca pentru această populație care vorbea o limbă proprie, latina populară sau vulgară, protoromâna, să se construiască această biserică a Vlahernelor, în care a binevoit Maica Domnului să se arate în ziua de 1 octombrie 911. Printr-o rânduială a lui Dumnezeu, după mai bine de 500 de ani de ocupație musulmană asupra Constantinopolului de odinioară, Istanbulul de astăzi, această biserică a vlahilor creștini ortodocși funcționează, iar Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului în fiecare zi de vineri participă la slujba Acoperământului în această bisericuță, rostind el însuși câteva irmoase și condace din acest Acatist care este socotit ca aducând multă mângâiere sufletelor, mai ales când acestea sunt împresurate de ispitele și încercările demonilor”, a explicat ierarhul.
Legând înțelesurile pericopei evanghelice a sărbătorii de situația actuală a vieții de student, ierarhul a mai subliniat: „Mântuitorul atrage atenția că partea cea bună cu adevărat este ascultarea cuvintelor Lui, pe care le va completa la sfârșitul Evangheliei de astăzi cu cuvintele: «Fericit este cel care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinește pe el». Adeseori și noi, studenții de la Teologie, avem această ispită a Martei, de a ne ocupa de multe, de a ne strădui cu multe. Sunt o mulțime de studenți care se angajează cu gândul la a-și asigura banii necesari învățământului, dar, tocmai căutând să procure banii, pierd timpul necesar învățăturii. Alții se înscriu la două-trei facultăți, dorind să-și construiască un orizont științific și cultural foarte larg, dar, străduindu-se cu foarte multe lucruri, pierd esențialul acela că au venit în Facultatea de Teologie pentru a deveni slujitori ai lui Hristos și ai Bisericii Sale”.
La sfârșitul cuvântului său, Preasfinția Sa i-a încurajat pe studenți în efortul lor de pregătire și formare. „Să duceți și voi, cu aceeași dragoste și pasiune, numele bun al acestei facultăți și să vă învrednicească Dumnezeu să ajungeți slujitori ai Bisericii, la Altar, la catedră, în fața sfintelor noastre obiecte de patrimoniu care așteaptă să fie restaurate și reînnoite, dar mai ales în fața celor mai frumoase și sfinte altare, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, sufletele credincioșilor”, a transmis ierarhul.
Părintele profesor dr. Ioan Moldoveanu, decanul instituției de învățământ, a transmis la final Preafericitului Părinte Patriarh Daniel mulțumirile întregului corp profesoral și ale tuturor studenților pentru mesajul încurajator.
„Adresăm toate aceste mulțumiri ale noastre și pentru faptul că, așa cum veți vedea, ne apropiem să intrăm într-o nouă fază cu facultatea. Dacă n-ar fi fost cuvântul cu putere multă al Preafericitului Părinte Patriarh, îndemnurile, probabil că nu s-ar fi materializat ceea ce va începe în curând, și anume repararea demisolului, unde se vor face spații ultramoderne pentru cei de la artă, pentru conservarea de carte, cu laboratoare adecvate. Este un lucru pentru care noi nu putem să fim decât mulțumitori. Și până acum facultatea a beneficiat de refaceri și prefaceri, adăugiri, îmbunătățiri, iată că ele continuă. Probabil cu acestea se vor încheia lucrările la corpul vechi al facultății”, a spus părintele profesor Ioan Moldoveanu.
Părintele decan a dăruit ierarhului un buchet de flori din partea studenților și profesorilor facultății.
La sfârșitul evenimentului, studenții au asistat la cursul festiv, ținut de părintele prof. dr. Ioan Moldoveanu, decanul acestei instituții de învățământ teologic, în Sala „Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae” a facultății.