Falşii producători agricoli dublează preţurile legumelor şi fructelor

Data: 20 Iunie 2009

Din cauza falşilor producători, legumele şi fructele ajung să aibă un preţ de până la două ori mai mare decât ar trebui, spune Adrian Bărbulescu, şeful Inspecţiei de Stat Legume şi Fructe. „Sunt aceşti falşi producători individuali, care prezintă un certificat de producător emis de o primărie oarecare, care preia marfă de la angro şi le prezintă ca fiind produse româneşti. Cam 20-30% din comercianţi fac acest lucru“, spune Adrian Bărbulescu. Miercuri au avut loc simultan controale în şase pieţe mari din Bucureşti şi în cele două puncte vamale, privind verificarea modului de comercializare a fructelor şi legumelor proaspete. În urma controlului au fost amendaţi 35 de producători agricoli şi firme comerciale dintr-un total de 263 de operatori verificaţi. Valoarea amenzilor ajunge la 138.000 de lei.