Fântâni secate și restricții de apă în unele regiuni ale țării
În județul Buzău, trei comunități au rămas fără apă în fântâni din cauza secetei, autoritățile județene intervenind cu transporturi de apă. Pe fondul caniculei, al consumului mare de apă și nivelului scăzut din bazinele de acumulare, mai mulți operatori din țară au introdus program restricționat de furnizare a apei către consumatori și fac apel la populație să o utilizeze cu responsabilitate.
Fântânile din localităţile Viforâta şi Băceni din comuna Berca au secat, iar pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău au intervenit efectuând un transport de apă menajeră, autorităţile locale urmând să distribuie şi apă potabilă. Și în localitatea Dobrileşti, comuna Merei, apa a fost adusă, săptămâna trecută, cu cisterna. „În ultimele zile, ISU Buzău a efectuat trei transporturi de apă, unul în localitatea Dobrileşti, comuna Merei, la 1 iulie, 8.000 de litri, în 2 iulie, un alt transport în aceeaşi localitate şi transportul de astăzi (marți, 9 iulie, n.r.) din comuna Berca”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Alisa-Antonia Ioniţă.
Pentru autorități, prioritară este situația oamenilor în vârstă. „Au rămas fântânile fără apă din pricina secetei, în zona aceea sunt oameni mai în vârstă, mai au şi animale. Am vorbit cu cei de la ISU să meargă acolo şi am zis să mergem mâine noi cu apă potabilă, cu bidoane. Sunt în jur de 20 de persoane la Viforâta şi la Băceni, cam 50 de persoane. Sunt oameni în vârstă şi au nevoie de ajutor”, a precizat pentru Agerpres viceprimarul comunei Berca, Denis Eugen Ionescu.
Dificultăți în alimentarea cu apă sunt și în județul Vaslui, un alt județ afectat de seceta prelungită. Aici, în localitatea Cârja, apa pentru cei peste 900 de utilizatori este furnizată cu restricții, doar în intervalele orare 6:00-10:00 şi 18:00-22:00.
„În urma secetei prelungite care se manifestă în ultima perioadă, în zona oraşului Murgeni, nivelul hidrostatic al apei în puţurile care asigură alimentarea cu apă a localităţii Cârja a scăzut semnificativ, fenomen care se suprapune cu creşterea consumului de apă cauzată de temperaturile ridicate, coroborat cu utilizarea apei în alt scop decât cel potabil”, precizează o informare a furnizorului de apă, care ia în calcul, la nivelul judeţului, restricţionarea consumului şi în alte localităţi.
În același context, operatorul de apă din judeţul Olt, Compania de Apă Olt, a făcut apel la consumatori să nu mai folosească apa pentru udatul grădinilor sau pentru umplerea piscinelor, avertizând că se pot produce dezechilibre în întreg sistemul de alimentare, în condiţiile în care există deja un nivel scăzut în bazinele de acumulare în toate localităţile. În județ, din cauza consumului excesiv și scăderii rezervelor, alimentarea cu apă a fost oprită marți în jumătate din comuna Valea Mare. (C. Z.)