„Fapta mulţumirii este o floare foarte rară“

Un articol de: Tudorel Rusu - 20 Ianuarie 2015

Obştea Mănăstirii Dragomirna din judeţul Suceava l-a avut în mijlocul ei duminica trecută pe Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a ţinut cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae“.

La finalul slujbei arhiereşti, a fost oficiată slujba Parastasului pentru Mitropolitul Anastasie Crimca, al cărui mormânt se află în biserica aşezării monahale.

Duminică, 18 ianuarie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dragomirna, în Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae“. Răspunsurile liturgice au fost date de corul de maici al mănăstirii.

În cuvântul de învăţătură, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a explicat Evanghelia zilei, arătând cât de rară este recunoştinţa: „Fapta mulţumirii, după cum spune o vorbă din popor, este o floare foarte rară. Într-adevăr, nu întotdeauna mulţumim binefăcătorilor noştri, şi, în primul rând, lui Dumnezeu. Scrie Sfântul Apostol Pavel: «Şi ce ai tu, care să nu fie darul lui Dumnezeu, lucru dat de la Dumnezeu?». Sănătatea, mintea, priceperea, puterea de lucru, răbdarea şi celelalte lucruri bune, toate sunt daruri ale lui Dumnezeu, pentru că unde voieşte El, se rânduieşte rânduiala firii“.

Slujba arhierească s-a încheiat cu un Parastas oficiat la mormântul Mitropolitului Anastasie Crimca, ctitorul mănăstirii, după cum ne-a relatat stavrofora Macrina Săuciniţanu, stareţa Mănăstirii Dragomirna: „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi al marilor păstori de suflete din eparhii a debutat la Mănăstirea Dragomirna, iată, prin comemorarea ctitorilor, în mod special al Mitropolitului Anastasie Crimca, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 386 de ani“.

La final, obştea de măicuţe  a pregătit pachete cu hrană, invitând la o agapă toţi închinătorii.

Mănăstirea Dragomirna este ctitoria mitropolitului cărturar Anastasie Crimca. Complexul mănăstiresc fortificat a fost înălţat între anii 1602-1609, în satul Mitocul-Dragomirnei, având hramul  „Pogorârea Sfântului Duh“.  Ansamblul monahal cuprinde cinci obiective istorice: biserica mănăstirii, Paraclisul „Sfântul Nicolae“, construit în secolul al XVII-lea, egumenia şi  zidul de incintă, datând din acelaşi secol, precum şi trapeza, ridicată în 1609. Nicolae Iorga a caracterizat Mănăstirea Dragomirna drept „strălucit monument al vechii noastre arhitecturi“  şi „titlul veşnic de glorie pentru Mitropolitul Anastasie Crimca“.