Fapte 13, 13-24

Data: 05 Iunie 2024

În zilele acelea, Pavel și cei ce erau împreună cu el s-au urcat în corabie și au venit de la Pafos la Perga Pamfiliei. Iar Ioan, despărțindu-se de ei, s-a întors la Ierusalim. Iar ei, trecând de la Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei și, intrând în sinagogă, într-o zi de sâmbătă, au șezut. Și, după citirea Legii și a Prorocilor, mai-marii sinagogii au trimis la ei, zicându-le: Bărbați frați, dacă aveți vreun cuvânt de mângâiere către popor, vorbiți! Și, ridicându-se Pavel și făcându-le semn cu mâna, a zis: Bărbați israeliți și cei temători de Dumnezeu, ascultați: Dumnezeul acestui popor al lui Israel a ales pe părinții noștri și pe popor l-a înălțat, când era străin în pământul Egiptului, și cu braț înalt i-a scos de acolo, și vreme ca de patruzeci de ani i-a hrănit în pustie. Și, nimicind șapte neamuri în țara Canaanului, pământul acela l-a dat lor spre moștenire. Și, după acestea, ca la patru sute cincizeci de ani, le-a dat judecători, până la Samuel prorocul. Atunci ei au cerut rege, iar Dumnezeu le-a dat, timp de patruzeci de ani, pe Saul, fiul lui Chiș, bărbat din seminția lui Veniamin. Apoi, înlăturându-l, le-a ridicat rege pe David, pentru care a zis, mărturisind: «Aflat-am pe David al lui Iesei, bărbat după inima Mea, care va face toate voile Mele». Din urmașii acestuia, Dumnezeu, după făgăduință, i-a adus lui Israel un Mântuitor, pe Iisus, după ce Ioan a propovăduit, înaintea venirii Lui, botezul pocăinței la tot poporul lui Israel.