Fapte de milostenie la așezământul social-filantropic din Hârja

Data: 28 Martie 2020

În contextul Anului omagial al filantropilor orto­docși și în cadrul proiectului eparhial social-filantropic „Epis­copul Melchisedec Ștefănescu - filantropul”, mai multe parohii şi mănăstiri din Eparhia Romanului şi Bacăului oferă sprijin constant beneficiarilor Centrului rezidențial pentru persoane vârst­nice din Hârja.

Protopopiatul Onești, reprezentat de protoiereul Ioan Bârgăoanu, Schitul „Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare” din Târgu Ocna, Parohia Precista din Târgu Ocna, Parohia „Sfântul Ioan” din Bacău şi Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău sprijină această activitate socială. „În contextul crizei actuale, grija pentru bătrâni este una mult mai atentă decât înainte, mai ales că centrul rezidențial sociomedical de la Hârja este în carantină și autoizolare de peste trei săptămâni. Toți cei inte­resați să sprijine acest demers social și medical al centrului sunt rugați să contribuie sub orice formă la misiunea îngrijirii demne, responsabile și crești­nești a celor 105 vârstnici din așezământ, a celor 20 de vârst­nici de la domiciliu și a familiilor defavorizate cu mulți copii, beneficiare ale Centrului de consiliere și sprijin pentru părinți și copii «Buna Vestire» din cadrul asociației”, a declarat părintele Ilarion Mâţă, preşedintele Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare”, în cadrul căreia funcţionează centrul social.

Cei interesați să îşi ofere sprijinul se pot adresa la următoarele date de contact: secretariat - 0752.270.375, director (pr. Ilarion Mâță) - 0745.871.959, e-mail: parohiaharja@yahoo.com, site: www.caminharja.ro

Cont bancar: RO90RNCB00 30128065570001 (BCR - Onești, Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare“ - Hârja).