Fără platforme pentru evaluare corectă
Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a subliniat că nu există „nici acum” platforme dedicate şi securizate prin care să se facă „o evaluare corectă şi de calitate”. Din acest motiv, „evaluările online şi-au pierdut foarte mult din relevanţă”, mai ales că profesorul nu poate garanta că acela care răspunde la teste este într-adevăr elevul. Ministrul a amintit şi că trecerea la învăţământul online nu a fost o opţiune, ci „o soluţie de avarie”, iar în prezent încă mai există probleme de conectivitate. Acesta a adăugat că, în cazul în care se va păstra actuala rată de creştere a infectărilor cu noul coronavirus, în a doua jumătate a lunii octombrie, foarte multe localităţi, inclusiv Capitala, ar putea depăşi pragul de 6 la mie, ceea ce presupune trecerea la învăţarea online. (O. N.)