„Fără religie, şcoala ar transmite doar valori relative“

Trei miniştri. Trei proiecte de Lege a educaţiei diferite. Trei încercări de modificare a statutului actual al disciplinei religie. În interviul de mai jos, prof. univ. dr. Radu Carp, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti, arată motivele controverselor referitoare la obiectul religie, de ce este o utopie predarea alternativă a istoriei religiilor, şi continuă seria răspunsurilor referindu-se la impactul pe care l-ar avea lipsa educaţiei religioase la nivelul şcolii, dar şi al familiei, în genere, al societăţii.

De ce credeţi că ora de religie este atât de controversată? De fiecare dată când se discută un proiect de Lege a educaţiei apare problema modificării actualului statut al disciplinei religie. Dezbaterile pe marginea acestui subiect au devenit extrem de previzibile în ultima perioadă: un ministru iniţiază un proiect de lege fără consultarea prealabilă a cultelor, iniţial problema religiei în şcoli este reglementată la fel ca şi în prezent, ulterior apar diferenţe de statut în imediata apropiere a dezbaterii parlamentare, Patriarhia ia atitudine, urmează apoi şi alte culte, ministerul de resort iniţiază o nouă dezbatere cu participarea cultelor, apoi proiectul este votat în Parlament fără modificări faţă de varianta iniţială, dar nu ajunge a fi aplicat. S-a întâmplat în 2008, în 2009, se întâmplă în 2010. Trei miniştri, trei viziuni diferite asupra educaţiei, trei încercări de a modifica statutul actual al religiei în şcoli. "Oficial, nu se intenţionează scoaterea religiei din şcolile publice" Faţă de precedentele episoade, diferă în vreun fel dezbaterile din 2010 pe marginea acestui subiect? Dezbaterile din 2010 diferă doar prin două aspecte, care, însă, sunt fundamentale: de această dată reacţia Patriarhiei nu a fost urmată de consultarea ministerului cu BOR sau împreună cu alte culte şi, pentru prima dată, este menţionată istoria religiilor ca alternativă la religie. Revenind, ora de religie este controversată deoarece cei care iniţiază aceste modificări realizează la nivel intuitiv că nu există motive pentru a modifica actualul sistem, care se regăseşte de altfel în majoritatea ţărilor europene, dar, pe parcurs, din cauza lipsei unei educaţii religioase în şcoală, şi nu în numele unei atitudini de rea-credinţă, cedează tentaţiei de a schimba fără a calcula efectele spirituale, sociale şi educaţionale ale unei asemenea modificări. Cum apreciaţi motivele pentru care se doreşte scoaterea acestei materii din şcoală? Articolul din proiectul de Lege a educaţiei naţionale înaintat Parlamentului nu scoate religia în afara şcolii, dar se consideră că istoria religiilor poate fi predată alternativ. Prin urmare, nu există la nivel oficial o intenţie de a scoate definitiv religia din şcolile publice. A introduce o materie, cum ar fi istoria religiilor în curricula şcolară, este utopică, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, nu există cadre didactice specializate pentru a preda o asemenea disciplină. Nu există în ţară o catedră sau vreo specializare cu această denumire la nivelul universităţilor. Există un institut în cadrul Academiei Române, dar acesta reuneşte cercetători şi nu are ambiţia şi nici misiunea de a elabora o curricula şcolară pentru istoria religiilor. În al doilea rând, majoritatea ţărilor europene nu includ istoria religiilor în curricula şcolară. Există o excepţie, care nu poate fi în nici un caz un model de luat în seamă în România. În Estonia se predă în şcoli istoria religiilor, dar este obligatoriu ca profesorii care predau această disciplină să aibă o dublă specializare, în teologie şi în pedagogie. Măsura a fost luată din raţiuni practice: Estonia are doar 1.300.000 de locuitori din care numai 23% se declară oficial membri ai unui cult creştin (11% luterani, 10% ortodocşi, 2% alte Biserici) şi nu există suficient personal de cult pentru a asigura predarea religiei pe baze confesionale. "Alteritatea nu influenţează identitatea religioasă…" Care este argumentul pentru introducerea istoriei religiilor la noi? Argumentul este acela că şcolarii ar trebui pregătiţi pentru a face faţă ulterior unui mediu multiconfesional şi multietnic. Un argument care nu rezistă la o privire atentă: din analiza datelor obţinute dintr-o cercetare parte a cursului Teoriile secularizării, pe baza mai multor focus groupuri pe întreg teritoriul ţării de studenţii facultăţii în care predau, a reieşit că majoritatea părinţilor şi o mare parte din copii au experienţe multiconfesionale (îndeosebi ca urmare a migraţiei circulare în ţări cu alte majorităţi confesionale, dar şi datorită contactului direct în ţară cu alte confesiuni), însă în aceeaşi măsură nu resping predarea religiei pe baze confesionale în şcoli. Alteritatea nu influenţează identitatea religioasă, cel puţin nu în ceea ce priveşte educaţia. Care consideraţi că sunt beneficiile unei educaţii religioase primite de timpuriu? Crearea unui sistem de raportare la lumea înconjurătoare bazat pe câteva repere clare. O persoană cu educaţie religioasă are un risc mai mic de expunere neadecvată la provocările cu care se va confrunta mai târziu în viaţă. Cei care nu au căpătat o educaţie religioasă se confruntă cu probleme cărora nu le pot da un răspuns în primul rând pe planul vieţii personale. Destrămarea familiilor, avortul, etc., evenimente traumatizante, pot fi evitate printr-o educaţie religioasă timpurie. De multe ori cei aflaţi în situaţiile descrise mai sus caută o rezolvare a problemelor întâmpinate prin apelul la sfatul preotului, după o perioadă în care refuză orice discuţie cu alte persoane. Pentru mulţi dintre ei este, însă, prea târziu, fiind vorba de persoane aflate la o vârstă la care transferul competenţelor cognitive - pentru a utiliza o sintagmă la modă azi în educaţie - nu se mai face atât de uşor ca la vârsta şcolarităţii. Înapoi în timp Ce ar însemna pentru şcoala românească lipsa religiei? Ar însemna în primul rând o gravă problemă socială - mă refer aici la numărul foarte mare de profesori care predau religia în şcoală, proveniţi din rândul personalului clerical. Un număr foarte mare datorat cererilor venite din partea părinţilor şi a reacţiilor pozitive din partea elevilor, şi nu ca urmare a unei politici deliberate a Bisericilor de a depinde într-un grad mai mare de bugetul de stat. Ar însemna, de asemenea, o altă viziune asupra şcolii. Şcoala ar deveni un spaţiu neutru care afirmă doar valori relative şi prin urmare neinteresant pentru cei care caută în cadrul ei răspunsuri la întrebările pe care le au despre viaţă şi despre raportarea lor la societate. Dar pentru familia autohtonă? Lipsa religiei în şcoli ar putea duce la transmiterea valorilor religioase pe filieră exclusiv familială sau combinată cu o transmitere prin intermediul şcolilor confesionale. Cu alte cuvinte, o situaţie comparabilă cu cea din unele ţări din estul Europei dinainte de 1989. Ne-am întoarce în timp, într-o perioadă pe care colectiv am refuzat-o la un moment dat şi din cauza faptului că se refuza prezenţa religiei în spaţiul public.