Farmacie-muzeu într-o localitate covăsneană

Data: 28 Feb 2009

Sute de sticluţe în care spiţerii preparau şi vindeau leacuri, în urmă cu 200 de ani, mobilier vechi, manuale de medicină şi documente aparţinând primelor farmacii din secuime au fost adunate într-un muzeu al farmaciilor, deschis recent în localitatea covăsneană Lemnia. Iniţiativa aparţine dr. Boga Oliver, un medic ajuns la o vârstă venerabilă, care administrează şi un centru de geriatrie în localitatea Lemnia. Majoritatea exponatelor provin de la o farmacie veche din localitate, care a fost închisă. Dr. Boga Oliver a luat mobilierul, sticluţele în care se făceau pe vremuri alifii şi leacuri, precum şi tratatele de specialitate pe care le-a găsit şi a amenajat o expoziţie ce numără în prezent peste 800 de obiecte. Printre cele mai valoroase piese se numără şi o carte ce datează din anul 1784. Dr. Boga e de părere că meseria de farmacist nu mai are farmecul de odinioară şi că „progresul“ i-a transformat pe farmacişti în simplu comercianţi, conform Agerpres.